Je suis Caroline Garcia

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sau mai precis vous etes Caroline Garcia, toţi, vreo 88,9% din populaţia Rromâniei, pentru care „ţigan“ nu e peiorativ niciodată.

Hai, frate, ce i-a zis? Pe bune... „Ţigancă”??? De când e ăsta un termen peiorativ? Nu spuneţi voi „ţigan” de nşpe ori pe zi? Nu vi se pare vouă normal?

„Sună mai bine decât rom”, mi s-a spus de 1.000 de ori. Poftim, ieri pe la prânz, o franţuzoaică a crezut – şi ea, de ce nu? – ca sună mai bine. Mai bine chiar şi decât român. Aşa că de ce vă supăraţi?

Îmi e atât de silă să răspund, de mii de ori, în mii de situaţii, la întrebări precum „De ce rom şi nu ţigan?”, „Care e problema cu termenul ţigan, că mie chiar îmi place?”, „Dar de ce credeţi voi că ţigan e peiorativ?”. Ei, uite, d-aia. Ca să se mire 16.000.000 de Nilă!

Trebuie să explicăm, o mână de oameni, deja de-o jumătate de viaţă, că nu e ok să spui ţigan. Că e jignitor. E o muncă de Sisif, mai nimeni nu crede sau se prefac toţi că nu înţeleg. Şi uite cum o jucătoare de tenis din Franţa reuşeşte într-un minut să arate unei întregi ţări că „ţigan” e insultă, nu etnonim sau alint.

Desigur, peste câteva zile, când scandalul se va fi stins, veţi uita. Lucrurile vor reveni la normal – ţigan va reintra în repertoriul zilnic al fiecăruia.

Şi încă ceva, la fel de important. N-am văzut unul să se inflameze că domnişoara Garcia a zis „căcăt“, de unde deducem simplu că „ţigan“ e de fapt mult mai rău...

#greaţă

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite