Halep, avertizată înaintea debutului la US Open: Legendarul Wilander a identificat problemele Simonei

Halep, avertizată înaintea debutului la US Open: Legendarul Wilander a identificat problemele Simonei

Fostul lider WTA va juca, astăzi, de la ora 18.00 (Eurosport), în turul I de la US Open 2021, urmând să o întâlnească pe Camila Giorgi (Italia, 29 de ani, 36 WTA). Vorbim despre o jucătoare în mare formă, care a câştigat Rogers Cup, acum două săptămâni.

Ştiri pe aceeaşi temă

Un admirator al Simonei Halep (13 WTA), Mats Wilander e îngrijorat, ca orice iubitor al tenisului de calitate, de problemele medicale repetate ale româncei.
 
Acum, când US Open 2021 va porni la drum, analistul Eurosport, campion la Flushing Meadows în 1988, a vorbit despre situaţia lui „Simo“, dar şi despre alte subiecte la zi din lumea sportului-alb.
 
„Adevărul“: În ultimele două sezoane, din păcate, Halep mai mult a stat decât a jucat. Credeţi că îşi va mai reveni la forma optimă?
Mats Wilander: Cred că pentru Simona e o situaţie în care, evident, din punct de vedere fizic, trebuie să fie bine. Acesta e primul lucru care contează. E posibil, desigur, să fie bine, dar n-avem de unde să ştim dacă va reveni la acelaşi nivel. Chiar nu ştii niciodată dacă te vei întoarce la forma din trecut, iar în acelaşi timp, cred că acesta e momentul cheie din cariera unei jucătoare. După ce câştigă câteva Grand Slam-uri, când devine numărul 1 mondial, poate că motivaţia sa nu mai e la fel de puternică, aşa cum era înainte.
 
Ce ar fi de făcut într-o astfel de situaţie?
Acesta e momentul în care trebuie să începi să-ţi schimbi jocul. Trebuie să începi să găseşti alte modalităţi de a te motiva, de a câştiga meciuri de tenis. Cred că am văzut asta la Roger Federer. Dintr-o dată, Roger Federer venea mai des la fileu, lovea mai multe backhand-uri cu efect de top spin, stătea mai aproape de linia de fund şi aşa a reuşit să câştige Wimbledon încă o dată, şi Australian Open de două ori, împotriva lui Marian Cilic şi Rafael Nadal. Toată lumea care a văzut asta a zis: Oh, Doamne! E un jucător complet diferit! Roger Federer e mult mai agresiv, e mult mai dur.
 
 
Poate face Halep o astfel de schimbare în jocul ei?
Cred că pentru Simona, evident, nu e uşor, dar trebuie să găsească ceva care să o motiveze, să o facă să vrea să se întoarcă pe teren. E vorba despre motivaţie. În cazul ei, motivaţia nu cred că poate fi câştigarea unui alt Grand Slam. Câştigarea unui alt Grand Slam nu cred că îi oferă o motivaţie suficient de puternică. E un obiectiv materialist, care nu o va aprinde. Cred că trebuie să fie vorba despre o schimbare de tactică, un stil diferit şi puţin mai agresiv şi, cumva, să existe mai multă distracţie în timp ce încearcă să câştige meciuri. Asta ar trebui să ţintească decât să fie vizată doar câştigarea unui alt Grand Slam.
 
Pare incredibil, dar, până de curând, Halep avea şapte ani şi jumătăate, fără întrerupere în Top 10 mondial...
Cred că ceea ce o diferenţiază pe Simona de alte jucătoare e, cu siguranţă, deplasarea pe teren. Deplasarea sa e incredibil de constantă şi, evident, e ceva ce o ajută în fiecare zi, în fiecare meci, pe orice suprafaţă. Nu contează dacă e finala de la Wimbledon sau primul meci din Openul României, chiar nu contează. Dacă te mişti bine, te mişti bine mereu. Alt lucru e atitudinea. De-a lungul anilor, ştim că Simona a avut câteva lupte cu sine, cu atitudinea ei, şi lumea a fost puţin critică faţă de aceasta, cred. Şi ea a luat-o puţin razna, uneori. Dar consider că tot ceea ce a arătat e că îi pasă. Îi pasă mai mult decât majorităţii jucătoarelor să câştige, să câştige meciuri de tenis şi să lupte foarte mult şi cred că a fost foarte consecventă în ceea ce priveşte dorinţa de a câştiga meciurile de tenis. Văd mereu acelaşi foc în ea. Uneori, focul e prea mare, iar asta n-a ajutat-o, dar cred că ceea ce e constant la ea e dorinţa de a vrea să câştige meciurile, dar şi deplasarea ei din teren. Acesta e motivul pentru care a fost în Top 10 atâţia ani.
 
Emma Răducanu, jucătoarea britanică de 18 ani, de origine română, cum vi se pare?
Îmi place foarte mult Emma Răducanu şi am fost foarte impresionat de ea la Wimbledon (n.r. - când a atins optimile). Cred că ceea ce i s-a întâmplat acolo n-are nicio legătură cu ea (n.r. - a avut un atac de panică pe teren, în optimi). Cred că Wimbledon a dat complet peste cap programul împreună cu BBC şi au încercat să încaseze bani şi să le ofere oamenilor şansa de a o vedea pe Emma Răducanu, deşi ea e prea tânără pentru a se pune o astfel de presiune pe ea (n.r. - de a evolua pe Terenul Central, în prime-time). Astfel, eu nu trag vreo concluzie negativă din acel episod.
 
Ce calităţi aţi observat la ea?
Ea e foarte bună. E foarte rapidă, foarte liniştită, e inteligentă. Din punct de vedere emoţional e foarte constantă. Are un serviciu bun, forehand-uri, backhand-uri bune. Nu există absolut niciun motiv pentru care ea să nu ajungă în Top 10, în următorii trei ani. Nu văd niciun motiv. Aş fi foarte surprins dacă ea nu va ajunge în semifinalele unor turnee de Grand Slam, în următorii trei ani.
7
trofee de Grand Slam are Mats Wilander în palmares: Australian Open (1983, 1984, 1988), French Open (1982, 1985, 1988) şi US Open (1988).
Laudă aducerea turneelor WTA în România
După „Winners Open“, găzduit de Cluj pe zgură, la începutul lunii august, acelaşi oraş va avea un al doilea turneu WTA 250, pe hard. Vorbim despre „Transylvania Open“ care se va desfăşura, între 25-31 octombrie, cu premii totale de 235.238 de dolari. Wilander a lăudat aducerea unor astfel de turnee în România. „E incredibil de important să existe turnee mari organizate în ţară. Avem aceeaşi problemă în Suedia şi suntem în căutarea următorului superstar şi e crucial. Cu uşurinţă, cea mai mare şi mai importantă inspiraţie pentru jucători vine de la organizarea unui turneu acasă. Cred că fiecare superstar, fiecare mare campion de Grand Slam, are cel puţin o amintire de la întâlnirea cu un campion sau de la prezenţa lui la un astfel de turneu sau de la faptul că a fost copil de mingi. OK, se poate urmări asta şi la televizor, dar a fi prezent acolo, în persoană, a-i atinge pe jucători, a obţine un autograf, a-ţi face un selfie, e altceva. Cred că e, cu uşurinţă, cea mai importantă parte a ceea ce trebuie să experimenteze un viitor jucător. Poţi avea în ţară un sistem şi aşa-zise fabrici de jucători, dar dacă jucătorii nu simt sentimentul în inimă, ei nu vor câştiga un Grand Slam. Trebuie să vină dinăuntrul lor. E nevoie de acea inspiraţie, adică de a avea jucători profesionişti acasă. E o necesitate clară pentru a obţine jucători profesionişti în viitor“, ne-a spus expertul Eurosport.
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările