Halep, atenţionată de o fostă campioană olimpică: „Nu rămânerea pe locul 1 ar trebui să fie obiectivul ei principal“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep
Simona Halep

Simona Halep a început a 5-a săptămână pe primul loc WTA şi va aduna minimum 11 săptămâni la rând pe această poziţie. Mulţi însă o sfătuiesc să aibă ţinte mai înalte.

Simona Halep face parte dintr-o categorie rară a sportivelor care au ajuns pe primul loc mondial, fără să fi câştigat un turneu de Grand Slam, după cum „Adevărul“ a explicat aici.

Faptul că românca nu s-a impus, deocamdată, la Australian Open, French Open, Wimbledon sau US Open e ultima bila neagră din CV-ul său. La 26 de ani însă, Halep are tot viitorul înainte pentru a triumfa într-un Grand Slam.

Fosta campioană olimpică la înot, Camelia Potec, speră ca liderul WTA să atingă acest obiectiv chiar în 2018.

Ce a spus?

„Simonei Halep îi lipseşte acum o mică pauză. Ea ar trebui să se bucure, în primul rând, de ceea ce a realizat în acest an, pentru că e locul 1 în lume. Iar ceea ce îi lipseşte sunt convinsă că va realiza. Nu cred că obiectivul ei trebuie să fie să rămână cât mai mult pe primul loc mondial, ci câştigarea unui turneu de Grand Slam. Şi sunt ferm convinsă că ea va reuşi pentru că e tânără şi ştie exact ceea ce îşi doreşte“, a declarat preşedintele Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite