Gigi Becali, un inteligent asimptomatic: „Eu sunt formator de opinie. Coronavirusul există, dar e un virus pe care aşa cum îl iei, aşa şi scapi de el“

Gigi Becali, un inteligent asimptomatic: „Eu sunt formator de opinie. Coronavirusul există, dar e un virus pe care aşa cum îl iei, aşa şi scapi de el“

Gigi Becali, un exemplu negativ în cam orice

Dacă despre părerile fotbalistice ale latifundiarului din Pipera am aflat tot ce era de aflat, acum ne dăm seama că, din cauza modului în care ignoră măsurile sanitare, el reprezintă o ameniţare şi pentru sănătatea publică.

Cifrele coronavirusului sunt în creştere în România, iar la această realitate alarmantă contrbuie cei care ignoră nişte măsuri sanitare de bun simţ. Vorbim, în primul rând, despre folosirea măştilor în spaţiile închise sau în locurile aglomerate, în aer liber, în care nu poate exista distanţare fizică.
 
Chiar dacă folosirea măştilor într-un magazin, în mijloacele de transport în comun sau într-un centru comercial e un gest simplu, care presupune un efort minim, de câteva minute, din păcate, mulţi îl ignoră. Şi, făcând asta, contribuie la răspândirea unui virus care a provocat deja peste 565.000 de decese la nivel global. În România, bilanţul morţilor se apropie de 2.000.
 
Din păcate, în categoria inconştienţilor se află şi Gigi Becali. Iar asta în condiţiile în care cel mai apropiat prieten de al său, Teia Sponte, a fost bolnav de COVID-19 şi a avut nevoie de îngrijiri medicale! Chiar şi aşa, într-o intervenţie la Digi Sport, patronul FCSB a insistat că el nu foloseşte masca de protecţie!
 
Ce a spus Gigi Becali?
 
*Eu, aşa e, sunt formator de opinie, dar eu voi spune ce cred eu. Coronavirusul există, dar e un virus pe care, aşa cum îl iei, aşa şi scapi de el.
 
*Asta e părerea mea. Nu vedeţi că nici nu port mască, nu mi-e frică.
 
CITEŞTE ŞI:
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: