Franţa, în stare de şoc: Un medic s-a sinucis, după ce a primit diagnosticul cu COVID-19!

Franţa, în stare de şoc: Un medic s-a sinucis, după ce a primit diagnosticul cu COVID-19!

Bernard Gonzalez şi-a luat viaţa la 60 de ani

Din păcate, isteria care a însoţit pandemia a transformat coronavirus într-o teroare pentru cei mai mulţi oameni, inclusiv pentru cei care au forme uşoare ale bolii.

Se spune că frica te omoară în fiecare zi, iar boala, o singură dată. E un amănunt pe care mulţi îl scapă din vedere în aceste zile, în care trăiesc în teroare, tremurând la gândul că pot lua coronavirus.
 
Iar cei care se îmbolnăvesc de COVID-19 au, uneori, reacţii exagerate, deşi vorbim de o boală care în 80 la sută din cazuri se poate trata fără să fie nici măcar nevoie de spitalizare. Doar că, din păcate, frica a fost cultivată în oameni, cu ocazia pandemiei şi acum mulţi nu sunt în stare să-şi păstreze luciditatea. Şi recurg la gesturi extreme! În această categorie intră şi medicul echipei de fotbal Reims, Bernard Gonzalez (60 de ani).
 
Acesta a fost diagnosticat cu COVID-19 şi, neavând o formă gravă a bolii, se afla acasă în autoizolare. Doar că aici a comis un gest care a şocat Franţa: s-a sinucis! Potrivit „Mirror“, care citează publicaţia franceză „Le Parisien“, Gonzalez a lăsat în urma sa „o scrisoare detaliată“ prin care a făcut legătura între boală şi gestul său.
 
Gonzalez activa de 20 de ani ca medic la Reims, formaţie aflată pe locul 5 din 20 în prima ligă franceză.
 
Faptul că Gonzalez şi-a luat viaţa a creat un şoc atât de mare în comunitatea locală, încât până şi primarul de la Reims a avut o reacţie: „Era doctorul echipei. Un adevărat profesionist şi apreciat de toată lumea. Gândurile mele sunt acum cu părinţii lui, cu soţia lui şi cu familia lui. El e o victimă colaterală a COVID-19. Ştiu că a lăsat în urmă o scrisoare prin care îşi explică gestul. Dar am ignorat conţinutul acestei scrisori“.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: