FOTO Buzărnescu, gest splendid: Cum a apărut în faţa camerelor într-o campanie împotriva violenţei domestice

FOTO Buzărnescu, gest splendid: Cum a apărut în faţa camerelor într-o campanie împotriva violenţei domestice

„Miki“ a acceptat să facă parte din campania „Voci netăcute“

Mihaela Buzărnescu (31 WTA) a demonstrat că nu e doar preocupată de rezultatele ei sportive şi îşi respectă şi datoria faţă de societate în calitate de vedetă a tenisului feminin.

 
Mihaela Buzărnescu a început să joace mai bine, acum când sezonul de zgură a debutat şi a fost selecţionată şi în echipa de Fed Cup a României pentru semifinala cu Franţa (20-21 aprilie).
 
Până atunci însă, „Miki“ a acceptat să facă parte din campania „Voci netăcute“, care combate violenţa domestică. Drept urmare, românca a apărut într-o serie de fotografii extrem de expresive, care transmit un mesaj puternic şi reflectă situaţia femeilor care devin victimele agresiunii domestice.
 
„Am ales să fac o transformare foarte importantă pentru că, în ultima vreme, violenţa domestică a luat o amploare foarte mare şi nu e deloc mediatizată. Foarte multe femei, copii sunt atacaţi violent şi toţi sunt tăcuţi şi nu vor să vorbească despre asta. E păcat să nu se mediatizaeze şi să nu se pună punctul pe acest lucru. Acestă campanie vrea să le arate tutror persoanelor că pot fi ascultate şi că e important să vorbească, să nu tacă. Şi o palmă e importantă. De la o palmă se ajunge la bătaie...“, a declarant Buzărnescu, potrivit Telekom Sport.
 
Ocupanta locului 31 în lume a şi postat un mesaj pe contul ei de Facebook: „Dacă taci, nu trece. M-am alăturat campaniei VOCI NETĂCUTE şi am ales tema violenţei împotriva femeilor, una foarte actuală în societatea noastră. Sunt alături sufleteşte de toate femeile care suferă în tacere şi au fost sau sunt agresate. E timpul să fiţi auzite, e timpul să fiţi VOCI NETĂCUTE!“.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: