Final de an promiţător pentru tenismena Maria Sara Popa, cu meciuri şi rezultate solide
0Maria Sara Popa (16 ani), elevă a Liceului cu Program Sportiv "Mircea Eliade" din Bucureşti munceşte din greu pentru a se remarca în continuare pe circuitul de tenis profesionist.
La sfârşitul lunii noiembrie, precum şi săptămâna trecută, ea a reuşit câteva victorii în faţa unor adversare mult mai experimentate, trecându-şi în cont alte 4 puncte WTA.
Acestea o vor propulsa în jurul locului 1.130, cel mai bun al carierei, astfel redevenind cea mai bine clasată româncă sub 17 ani şi a 5-a cea mai tânără din lume cu cel puţin 14 puncte în clasamentul mondial.
Înfrângerile au apărut în meciuri contra unor sportive din Top 700, două dintre acestea pierdute dramatic, cu 4-6, respectiv 6-7(3) în set decisiv. Viitorul sună însă bine pentru fiica lui Raul Popa, care îi este şi antrenor în acelaşi timp.
De asemenea, la dublu, Maria va fi de mâine cea mai tânără "tricoloră" din WTA şi între primele 20 la nivel internaţional, din acest punct de vedere.