Federaţia Belarusă de Tenis supărată pe Wimbledon: Excluderea jucătorilor ruşi şi belaruşi incită la ură şi intoleranţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aryna Sabalenka
Aryna Sabalenka

Excluderea jucătorilor de tenis ruşi şi belarusi de la următorul turneu de la Wimbledon din cauza războiului din Ucraina doar "incită la ură şi intoleranţă", a denunţat Federaţia Belarusă de Tenis într-un comunicat de presă.

"Federaţia Belarusă de Tenis condamnă categoric decizia luată de organizatorii de la Wimbledon de a suspenda jucătorii belarusi şi ruşi. Astfel de acte distructive nu contribuie cu nimic la soluţionarea conflictelor, ci doar incită la ură şi intoleranţă", a anunţat federaţia, adăugând că se consultă cu avocaţii pentru a susţine drepturile sportivilor săi.

"În această etapă, sunt în desfăşurare consultări între conducerea FBT şi firmele internaţionale de avocatură specializate în dreptul sportului şi se elaborează o strategie menită să protejeze, în primul rând, jucătorii de tenis din Belarus din lume şi tenisul din Republica Belarus ca un întreg”, se menţionează în comunicatul preluat de news.ro.

Organizatorii turneului de la Wimbledon au anunţat, miercuri, excluderea jucătorilor din Rusia şi Belarus de la ediţia 2022 a grand slam-ului (27 iunie - 10 iulie), dar şi de la turneele premergătoare programate în Marea Britanie.

ATP şi WTA au criticat această decizie, considerând-o discriminatorie, nedreaptă şi nejustificată.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite