Echipa Franţei ar putea renunţa la meciul amical cu Anglia. Trei terorişti s-au aruncat în aer în faţa Stade de France

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentativa Franţei ar putea renunţa, ca urmare a atentatelor de vineri, de la Paris, la disputarea meciului amical cu Anglia, programat marţi, la Londra, informează L'Equipe, citat de Mediafax.

Potrivit presei franceze, oficialii federaţiei din Franţa urmează să discute cu reprezentanţii forului fotbalistic englez.

Federaţia Franceză de Fotbal a anunţat că toate activităţile cu publicul şi presa ce erau programate pentru sâmbătă la baza sportivă de la Clairefontaine au fost anulate. Astfel, astăzi nu vor mai avea loc întâlnirea jucătorilor din naţionala Franţei cu suporterii, nu va avea loc o conferinţă de presă, iar publicul nu va avea acces la antrenament.

Reprezentativa Franţei a învins selecţionata Germaniei, vineri seară, pe Stade de France, cu scorul de 2-0, într-un meci amical în timpul căruia în zona arenei au avut loc explozii, preşedintele Francois Hollande, care asista la joc, fiind evacuat de serviciile de securitate.

Potrivit autorităţilor, trei terorişti s-au aruncat în aer în faţa Stade de France.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite