Foşti antrenori italieni din Liga I comentează plecările lui Alexe şi Nica în Serie A. Unde va ajunge fiecare şi cât va încasa Dinamo în schimbul lor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marius Alexe a marcat 15 goluri în ultima ediţie a Ligii I FOTO Cosmin Iftode
Marius Alexe a marcat 15 goluri în ultima ediţie a Ligii I FOTO Cosmin Iftode

Cristiano Bergodi şi Dario Bonetti au comentat cele două lovituri pe piaţa transferurilor date de formaţia din „Ştefan cel Mare“.

Dacă Steaua şi-a vândut golgheterul Raul Rusescu la Sevilla pentru 2,2 milioane de euro, în schimb, Dinamo îl va da pe fundaşul Constantin Nica la Atalanta pentru 1,6 milioane de euro, în timp ce Marius Alexe va ajunge la Sassuolo, sub forma de împrumut, pentru 500.000 de euro. În cazul lui Alexe, dacă va confirma, va fi transferat definitiv pentru 2 milioane de euro.

Şi Atalanta şi Sassuolo vor evolua în Serie A cu menţiunea că echipa lui Alexe e nou-promovată pe prima scenă a fotbalului italian. 

Ce spun Bergodi şi Bonetti?

„Cunosc foarte bine Sassuolo, îl cunosc foarte bine şi pe antrenorul Eusebio Di Francesco. El foloseşte un sistem în care Marius (n.r. – Alexe) e avantajat. Joacă un 4-3-3 şi nu cred că va schimba sistemul în Serie A. E adevărat că, fiind străin, toţi ochii vor fi aţintiţi asupra lui Marius. Cred că se va impune în fotbalul italian. Are si viteză şi tehnică, iar când ai aceste calităţi faci faţă oriunde. Avantajul lui cred că mai e şi faptul că merge la o echipă mică, ce va juca pentru prima dată în Serie A. Au un patron potent financiar şi cred că totul va decurge bine pentru el“, a declarat Cristiano Bergodi pentru Digi Sport.

„Sunt foarte fericit pentru Marius Alexe, pentru Constantin Nica şi pentru Dinamo, care are acum banii necesari pentru a construi o echipă competitivă“, a comentat şi Dario Bonetti pe pagina sa de Facebook.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite