Dan Petrescu, imagine tot mai proastă în străinătate: Când a luat ultimul trofeu afară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Petrescu

Dan Petrescu (53 de ani) e antrenorul cu cele mai bune rezultate din campionatul românesc, din ultimele trei sezoane. Din păcate, el s-a specializat în a face alegeri profesionale greşite, când pleacă din Liga I!

Această contraperformanţă de la Kayserispor vine în completarea altor experienţe ratate, pe care le-a avut Petrescu, în străinătate, în ultimii ani. Şi, din păcate, strică şi mai mult cota sa. 

Dacă în România a făcut furori, luând trei titluri la rând cu CFR Cluj, având şi performanţe europene impresionante cu această grupare, în schimb, atunci când a părăsit ţara, „Bursucul“ a eşuat surprinzător. 

Începând din 2014, el a pregătit Al-Arabi (Qatar), Jiangsu Suning (China), Kuban Krasnodar (Rusia), Al-Nasr Dubai (Emirate), Guizhou Hengfeng (China) şi Kayserispor (Turcia). Singurele performanţe notabile la aceste grupări le-a avut la Jiangsu, cu care a câştigat Cupa Chinei în 2015, şi la Al-Nasr, cu care a jucat finala Cupei Preşedintelui, pierdută, în 2016.

Acum, Petrescu a lăsat Kayserispor pe locul 16 din 21, cu 25 de puncte, după 25 de meciuri. Echipa a strâns 9 puncte, în cele opt partide de campionat cu tehnicianul român şi e la un punct de poziţia a 18-a, prima care duce în liga secundă. Deocamdată, patroana clubului Kayserispor, Berna Gözbaşı, a luat hotărârea ca, după plecarea lui Petrescu, echipa să fie pregătită de Ugur Kulaksiz, care, până acum, ocupa postul de antrenor secund.

500.000 de euro ar fi primit Dan Petrescu până în vară, dacă ar fi rămas la Kayserispor.  

Rezultatele lui Petrescu în Superliga turcă

Dată Meci

21 februarie 0-2 cu Sivasspor (d)

13 februarie 0-0 cu Ankaragücü (a)

7 februarie 1-1 cu Erzurumspor (d)

3 februarie 1-1 cu Alanyaspor (a)

30 ianuarie 1-0 cu Kasimpasa (d)

25 ianuarie 0-3 cu Fenerbahce (d)

19 ianuarie 2-0 cu Istanbul BB (a)

16 ianuarie 1-2 cu Gaziantep (d)

Bilanţ: 8 meciuri, 2 victorii, 3 egaluri, 3 înfrângeri. Golaveraj: 6-9 

*d = deplasare, a = acasă

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite