Cristian Ţopescu, pus la zid şi făcut mincinos: Cine a fost omul care a ameninţat că îl va da în judecată
0Cristian Ţopescu a fost tratat cu mare respect, cât timp a trăit, însă, la un moment dat, un fost mare sportiv l-a atacat fără menajamente.
Cristian Ţopescu a fost implicat într-un scandal, acum câţiva ani. El a făcut o afirmaţie controversată în două interviuri diferite, acordate în „Weekend Adevărul“ şi în „Gazeta Sporturilor“.
„Al doilea sport cu doping masiv e haltere. L-am întrebat o dată pe prietenul meu, Nicu Vlad: <<Mă, Nicule, cum naiba ridicaţi voi, mă, sutele alea de kilograme fără să vă stimulaţi?>>. <<Nea' Cristi, dacă nu luăm nişte pilule, nişte hormoni de creştere, n-avem cum>>“, a declarat Ţopescu.
De aici a pornit un întreg scandal, după ce Nicu Vlad a fost chemat să dea explicaţii în faţa Comisiei de Etică a COSR, dar şi la federaţia internaţională!
Furios, Nicu Vlad a anunţat că îl va da pe Ţopescu în judecată: „Nu am cum să las aşa această chestiune, nu se poate să mi se terfelească imaginea! Cum puteam să-i spun eu aşa ceva, cînd eu n-am avut nici o problemă cu asta şi nici n-am folosit aşa ceva? Mi se pare strigător la cer!“.
Ulterior însă, cei doi s-au întâlnit şi s-au împăcat, fără să mai fie nevoie de intervenţia instanţei.
CITEŞTE ŞI: