Concurs de triatlon, pe 14 iunie, la Buftea. Probe de înot, ciclism şi cros. Înscrierile se pot face până la 31 mai

0
Publicat:
Ultima actualizare:
triatlon

Asociaţia Pegas Triatlon Club anunţă startul primei ediţii a Triatlonului Herbalife Buftea 2014. Evenimentul sportiv, organizat sub auspiciile Ministerului Tineretului şi Sportului şi cu sprijinul Federaţiei Române de Triatlon, va avea loc în data de 14 iunie, în oraşul Buftea.

Comunicat de presă:

„Una dintre priorităţile mele ca şi Ministru al Tineretului şi Sportului este ca România să câştige cât mai multe medalii la competiţii sportive naţionale şi internaţionale însă, în acelaşi timp, mă interesează şi sportul de masă şi de fiecare dată când am ocazia încurajez acest tip de iniţiative. Dacă punem bazele sportului de masă cu siguranţă vom pune şi bazele infrastructurii sportive si mai departe vom influenţa sportul de mare performanţă”, a declarat Gabriela Szabo, Ministrul Tineretului şi Sportului.
 

Ciprian Bălănescu, Multiplu Campion Naţional la Duatlon şi Triatlon la proba olimpică, este imaginea Triatlonului Herbalife Buftea 2014 iar Herbalife România este partenerul principal al evenimentului.
“Mă bucur să fiu alături de Asociaţia Pegas Triatlon Club şi de Herbalife la această primă ediţie a Triatlonului. Îmi doresc, desigur, să câştig  şi, în egală măsură, îmi doresc să promovăm acest sport care are din ce în ce mai mulţi adepţi şi la noi în ţară. Românii trebuie să înceapă să facă şi mai multă mişcare în aer liber şi, nu în ultimul rând, să adopte un stil de viaţă sănătos”, a declarat Ciprian Bălănescu.
Triatlonul se va desfăşura în oraşul Buftea, în apropierea Bucureştiului, şi presupune parcurgerea succesivă a trei probe – înot, ciclism şi cros. Vor exista două tipuri de distanţe: Distanţa Olimpică (1,5 km înot, 40 km bicicletă, 10 km alergare) şi Distanţa Sprint (750 m înot, 20 km bicicletă, 5 km alergare). Concurenţii se pot înscrie la categoria Individual sau Ştafetă, pentru ambele tipuri de distanţe. Probele de alergare şi de ciclism se vor desfăşura pe asfalt, iar proba de înot în Lacul Buftea.


Înscrierile se pot face până la data de 31 mai iar sportivii care fac parte din Lotul Naţional de Triatlon – elite şi junior - beneficiază de gratuitate la înscriere (conform Regulamentului Federaţiei Române de Triatlon (FRTRI).
“Participarea la un triatlon este o experienţă unică  şi acest lucru începe să fie înţeles de tot mai mulţi români. Cu o notorietate foarte mare în Occident, triatlonul a început să fie popular şi în România, numărul de participanţi fiind în creştere chiar şi în rândul amatorilor. Suntem încântaţi să avem alături de noi Herbalife România, în calitate de partener principal. Triatlonul Herbalife are deja o istorie la nivel mondial, cele mai cunoscute evenimente de acest gen fiind Triatlonul Herbalife din Los Angeles, votat „Top Destination Triathlon” şi Triatlonul Herbalife din Gdynia Polonia, care la cea de-a cincea ediţie a reunit peste 1.300 de participanţi”,  a declarat Tudor Buţu, Preşedintele Asociaţiei Pegas Triatlon Club.Triatlonul Herbalife Buftea va avea şi o importantă componentă de responsabilitate socială, o parte din fondurile strânse cu ocazia Triatlonului  urmând să  fie direcţionate către Casa Cireşarii II din Bucureşti, sectorul 5 şi destinate pentru reamenajarea exterioară a clădirii.

image

“Programul umanitar Casa Herbalife, parte din platforma globală Herbalife Family Foundation, are ca beneficiar în România Centrul de primire în regim de urgenţă Cireşarii II din sectorul 5 unde am derulat atât programe de reabilitare a aşezământului cât şi programe de îmbunătăţire a nutriţiei celor peste 50 de copii aflaţi în plasament. Este important ca aceşti copii să poată face mişcare în aer liber într-un mediu curat, pentru a avea un stil de viaţă sănătos şi activ”, a declarat Romeo Căzănescu, Country Director Herbalife România şi Moldova.
Pentru mai multe informaţii accesaţi site-ul oficial al Triatlonului Herbalife – www.herbalifetriatlon.ro
 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite