CE de nataţie: David Popovici, în semifinale la 100 m liber cu cel mai bun timp al seriilor şi record al competiţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos / George Calin
FOTO Inquam Photos / George Calin

David Popovici s-a calificat, vineri, în semifinalele probei de 100 m liber din cadrul Campionatului European de nataţie pentru seniori, competiţie care se desfăşoară la Roma.

Popovici a obţinut cel mai bun timp al seriilor, 47.20, care reprezintă şi un record al competiţiei.

Ceilalţi trei români care au concurat la 100 m liber, Patrick Sebastian Dinu, George-Alexandru Stoica-Constantin şi Mihai Gergely nu s-au calificat în semifinale. Stoica-Constantin a încheiat seriile pe locul 37, Dinu pe 53 şi Gergely pe 58.

Tot vineri, în serii la 50 m fluture, Alexandra Victoriţa Bogdăneci nu a obţinut calificarea în semifinale, ea clasându-se pe locul 32.

Semifinalele au loc tot vineri.

La competiţia de la Roma participă 11 români.

Popovici va mai concura la 200 m liber, 400 m liber şi ştafetă 4x100 m liber), George-Alexandru Stoica-Constantin va mai participa la ştafetă 4x100 m liber, Patrick Sebastian Dinu tot la ştafetă 4x100 m liber şi Mihai Gergely la 200 m mixt şi ştafetă 4x100 m liber.

Alexandra Victoriţa Bogdăneci va participa şi în proba de 100 m fluture.

Alexandra Dobrin va concura la 200 m mixt şi  400 m mixt, iar Andrei Mircea Anghel la 50 m spate şi 100 m spate).

Vor mai concura pentru România:

SĂRITURI ÎN APĂ: Amelie Forster (trambulină 1 m), Angelica Muscalu (platformă 10 m);

HIGH DIVING: Cătălin Preda, Constantin Popovici.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite