Avertismentul lui Neagu: ce a spus Cristina despre meciul din optimi şi ce s-a întâmplat în ultimele partide cu Cehia

Avertismentul lui Neagu: ce a spus Cristina despre meciul din optimi şi ce s-a întâmplat în ultimele partide cu Cehia

Foarte mulţi iubitori ai handbalului s-au bucurat că echipa lui Martin Ambros a scăpat de un duel cu Ungaria, urmând să joace cu Cehia în optimile Mondialului.

Dacă acceptăm că România a avut noroc în privinţa adversarei din optimi, în schimb, ceea ce s-a întâmplat cu Norvegia a fost un ghinion mare pentru românce, după cum „Adevărul“ a explicat aici.

Până să ne facem însă griji în privinţa unui posibil duel cu Norvegia, campioana mondială, trebuie să fim atenţi la Cehia. Exact asta a spus şi Cristina Neagu, potrivit gsp.ro, după terminarea fazei grupelor, acolo unde România a adunat patru victorii şi un eşec.

Ce a spus Neagu?

*Am avut şi noi noroc că Spania a făcut egal cu Franţa şi am putut să ne odihnim. A fost binevenită această pauză pentru că, după cum aţi văzut, noi am jucat patru meciuri în 7-8 jucătoare şi e foarte greu să faci faţă unui asemenea ritm.

*Înainte de ultima etapă, ştiam doar că va fi Ungaria sau Cehia în optimi. E Cehia, e foarte bine, toate gândurile noastre sunt îndreptate acum spre ele. Nu ne va fi uşor, asta e sigur, Cehia a făcut meciuri bune la acest Mondial, ne aducem aminte şi meciul de anul trecut, de la Europene.

*Acum totul s-a terminat, ştergem cu buretele ceea ce a fost în grupe. Pentru că, dacă nu batem Cehia, tot ce am construit până acum se va nărui.

Statistica e de partea tricolorelor

România n-a avut niciodată probleme în confruntările cu Cehia din ultimii ani. Iată ce s-a întâmplat la ultimele meciuri oficiale între cele două naţionale:

*Euro 2016: Cehia - România 28-30

*CM 2013: România - Cehia 29-23
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: