FC Vaslui - Dinamo, „umbrit“ de arbitraj. Adrian Porumboiu recunoaşte că alb-roşii au fost privaţi de un penalti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dinamo a „smuls“ un egal din deplasarea disputată marţi, la FC Vaslui, însă partida a avut un arbitraj care a creat discuţii.

Tehnicianul alb-roşilor, Flavius Stoican, a fost diplomat în evaluarea „fluierauşului“ Marius Avram: „Trebuie să mai văd reluările, iar dacă a fost penalti pentru noi, nu comentez. Arbitrii să-şi facă meseria, să se analizeze pe ei înşişi“. Finanţatorul echipei din Ştefan cel Mare, Ionuţ Negoiţă nu a fost la fel de blând în declaraţii: „Eu zic că au fost două penaltiuri. Sunt trist că se întâmplă astfel de nedreptăţi. Meritam să câştigăm. 

Flavius şi jucătorii au o creştere evidentă, evoluţii care plac, îi felicit, îşi vor primi bonusul pentru că au fost învingători, în concepţia mea“. Antrenorul moldovenilor, Liviu Ciobotariu a recunoscut că rezultatul de egalitate a fost unul echitabil: „A doua repriză a fost dominată de dinamovişti, rămâne un punct câştigat. Băieţii erau nervoşi pentru că voiam victoria, suntem dezamăgiţi de joc“.


Ştiri pe aceeaşi temă:

Dinamo a obţinut un egal în meciul cu Vaslui, graţie golului salvator reuşit de George Ţucudean

VIDEO „The Mirror“ anunţă cel mai spectaculos transfer al iernii: Dorin Rotariu merge la Manchester United

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite