ANALIZĂ De ce „roş-albaştrii“ pot intra într-un picaj, în returul campionatului. Patru pericole ce ameninţă Steaua

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Steaua FOTO Razvan Pasarica

Campioana României, pe care mulţi o consideră deja câştigătoarea unui nou titlu la sfârşitul lunii mai, poate intra pe o pantă descendentă în următoarea perioadă. Iar ecartul liniştitor al liderului s-ar putea reduce, pentru că mutările din pauza competiţională şi deciziile manageriale au născut efecte nocive în tabăra „roş-albastră“.

Zece puncte avans avea Steaua în decembrie, la finalul turului. Pe trei le-a pierdut dintr-un foc în prima etapă a returului, după eşecul surprinzător, 0-1, în faţa Rapidului, ocupanta penultimului loc înaintea primei etape din retur (şi care a predat „lanterna roşie“ doar datorită depunctării CFR-ului). 

Iar ecartul liniştitor al liderului s-ar putea reduce, pentru că mutările din pauza competiţională şi deciziile manageriale au născut efecte nocive în tabăra „roş-albastră“. „Adevărul“ a identificat patru pericole care pot pândi campioana, în perioada următoare. 

1. Scăderea valorii lotului, după despărţirea de jucători-cheie şi autosabotaje. 

În prima parte a campionatului, Steaua a „pictat“ în campionatul intern. A strâns 14 victorii, un egal şi doar două înfrângeri, în 17 etape, adică cele mai multe puncte (43), cel mai bun atac (36 de goluri încasate) şi cea mai bună apărare (doar 8 goluri încasate). 

A venit însă iarna şi deciziile luate (nu la gura sobei) la Poarta Albă. Steaua s-a despărţit de golgheterul ei, Keşeru (12 goluri în campionat), de cel mai bun pasator al turului, Sânmărtean (10 pase decisive) şi de Szukala, un element-cheie într-o defensivă ce părea aproape impenetrabilă. 

Iar înainte de meciul cu Rapid, a mai renunţat la doi titulari, doi jucători esenţiali în prima parte a sezonului. „Ne-au lipsit doi jucători importanţi, Prepeliţă, care este numărul 1 pe postul lui în momentul de faţă şi dă echilibru echipei, şi Arlauskis, care este foarte important. Dar domnul Becali a luat decizia să nu joace, ca să pregătim echipa pentru la vară“, a explicat, frustrat, Costel Gâlcă, după derby-ul cu Rapid. 

2. Îndepărtarea fanilor de echipă.

Situaţia Steaua-FCSB, echipa fără marcă şi stemă (şi care nu mai ştie dacă deţine sau nu palmaresul), i-a băgat în ceaţă pe fani. Ultraşii nu mai vin la stadion, susţinerea scade, iar cea care pierde este în primul rând echipa.

„Nu înţelegem lipsa suporterilor. Suntem aceiaşi jucători care au bătut Chelsea şi au eliminat Ajax. E aceiaşi conducere şi sunt aceleaşi culori. Am schimbat o siglă pe piept şi gata, nu mai suntem Steaua?“, s-a întrebat, retoric, mijlocaşul Adi Popa, după meciul cu Rapid. 

La derby, în tribunele din Ghencea s-au aflat doar 5.000 de persoane, dintre care 2.000 de suporteri giuleşteni. „La ei au venit doar spectatori, nu şi fanii adevăraţi“, a recunoscut şi Pancu. 

3. Instabilitatea la nivelul băncii tehnice.

Fără experienţă sau performanţe în spate, care să-i ofere cât de cât o autoritate în faţa patronului, Costel Gâlcă e permanent în bătaia vântului ce suflă dinspre Dobrogea. A şi ratat, într-un mod incredibil, cel mai important obiectiv al sezonului, calificarea în grupele Ligii Campionilor, iar postul de antrenor la Steaua va fi tot timpul unul extrem de vânat. Mai ales de către foşti tehnicieni, acum liberi de contract.

„Ştiu de la patron că a vorbit cu domnul Reghecampf. Normal că-şi doreşte să vină să antreneze Steaua, este cea mai importantă echipă. Nu mă simt presat. Domnul Becali mi-a spus că eu sunt antrenorul Stelei şi nimic mai mult“, a comentat Gâlcă, după eşecul cu Rapid. 

4. Plafonarea, din cauza lipsei concurenţei. 

Paradoxal, un pericol care poate ameninţa evoluţia Stelei în perioada următoare este chiar lipsa concurenţei! CFR Cluj a fost sancţionată drastic de comisiile FRF şi a ajuns în subsolul clasamentului, Petrolul şi-a pierdut în iarnă cei mai importanţi jucători, iar Astra e o umbră a echipei din sezonul trecut (alte grupări n-au fost niciodată în cărţile de titlu în acest sezon). 

N-ar fi exclus ca lipsa concurenţei şi scufundările în insolvenţă ale Petrolului şi CFR-ului să fi cântărit în deciziile lui Becali legate de despărţirea de unii jucători, în această iarnă, pe ideea că, oricum, titlul e ca şi câştigat. 

Doar că patronul Stelei a mai pus o dată căruţa înaintea cailor, înaintea play-off-ului Ligii Campionilor. Când n-a forţat transferurile, pentru acoperirea unor găuri în echipă, fiind sigur că bulgarii de la Ludogoreţ nu pot fi o problemă în drumul Stelei spre grupele (milioanele) Ligii Campionilor. Iar rezultatul se cunoaşte. 

Citeşte şi 

Steaua - Rapid: 0-1. Campioana României, învinsă de penultima clasată, într-un meci cu tribune pline şi peluze aproape goale

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite