Americanii suferă: L-au respins pe Djokovici, acum l-au pierdut şi pe Nadal. Anunţul spaniolului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rafael Nadal
Rafael Nadal

Prima parte a sezonului de hard se încheie în Statele Unite. Unde, în aceste zile, are loc turneul de la Indian Wells, după care va începe întrecerea de la Miami (23 martie - 3 aprilie).

De la ambele întreceri, de categoria ATP 1000, au lipsit Novak Djokovici (2 ATP) şi Roger Federer (27 ATP) de pe lista participanţilor. 

Primul nu poate intra în SUA, având în vedere că are nevoie de certificat de vaccinare, în timp ce elveţianul de 40 de ani e accidentat şi n-a mai jucat nicăieri de la 7 iulie 2021!

Aşadar, dintre cei trei coloşi ai circuitului masculin, doar Rafael Nadal (Spania, 35 de ani, 4 ATP) s-a dus în Statele Unite. Unde tocmai a câştigat în prima sa partidă, la Indian Wells, 6-2, 1-6, 7-6 cu Sebastian Korda (38 ATP). 

După această victorie, care îl trimite la un duel cu Daniel Evans (29 ATP), Nadal a anunţat că s-a retras de la Miami.

Ce şi-a explicat Rafael Nadal decizia?

*Când îmi va fi restabilit sută la sută piciorul? Niciodată. E o rană care nu poate fi vindecată. Acesta e adevarul. Unele zile e bine, altele nu. Trebuie să mă descurc cât mai bine şi să găsesc o modalitate de a juca cât mai mult fără limită. 

*A spune că piciorul meu nu mai e o sursă de îngrijorare pentru mine nu e adevărat. Îmi fac griji pentru piciorul meu, în fiecare zi. Vom vedea cum va evolua. Va fi un moment când va trebui să fac un pic mai multă terapie, poate să mă opresc puţin şi să găsesc echilibrul potrivit între joc şi odihnă. Planificarea corectă a turneelor şi respectarea acesteia sunt obiectivele mele.

CITEŞTE ŞI:

Lecţia americană care ne-a scăpat în plin război: Cum să eviţi un circ mediatic, respectând legea OPINIE

2017 e anul în care Rafael Nadal a jucat ultima dată, la Miami, turneu în care a fost finalist de cinci ori, dar nu l-a câştigat niciodată.   16 victorii şi zero înfrângere are Rafael Nadal, în acest sezon în care a câştigat Melbourne Summer Set, Australian Open şi turneul de la Acapulco.  
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite