Ţineţi-vă bine: Mihai Stoica a mai descoperit un jucător! Ce s-a întâmplat cu ultimul fotbalist pe care l-a lăudat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Stoica

În săptămâna dinaintea meciului tur cu Hajduk Split, vicecampioana României a făcut două achiziţii: fundaşul brazilian Jubal Rocha Mendes Junior (24 de ani) şi atacantul Raul Rusescu (30 de ani).

Nici unul dintre ei nu va avea drept de joc în „dubla“ cu Hajduk Split, însă cei doi pot fi trecuţi pe lista UEFA, dacă FCSB va ajunge în play-off. 

Despre brazilianul adus de la Arouca, din liga a doua portugheză, Gigi Becali a făcut o declaraţie bombastică: „L-am rugat pe MM să facă nişte comparaţii cu fundaşi centrali. A zis că nu face comparaţii că n-are cu cine, că e prea valoros. Pe mine mă interesează să fie bun la faze fixe, la cornere, că acolo am eu emoţii“. 

Nu e pentru prima dată când Mihai Stoica „umflă“ un jucător în ochii patronului. Anul trecut, după ce FCSB a plătit 400.000 de euro pentru aducerea lui Andrei Vlad de la CS U Craiova, oficialul roş-albaştrilor i-a făcut portarului o evaluare ridicolă. „Meme - care e foarte exigent la transferuri - mi-a zis că acest copil e fenomen. Cică nu l-ar da acum pe 5 milioane. Meme mi-a zis că îţi dă fiori când stă în poartă, e de pe altă planetă“, a spus Gigi Becali în iulie 2017. Ulterior, atunci când a intrat în poartă în meciurile oficiale, Andrei Vlad a făcut mai multe gafe, iar acum e rezerva lui Bălgrădean.

„Rusescu e caviar“

Mihai Stoica a lăudat şi readucerea lui Raul Rusescu la FCSB, deşi, în trecut, era împotriva unor astfel de repatrieri. 

„Aici nu e vorba de ciorbă reîncălzită pentru că pentru mine Rusescu a fost caviar, iar caviarul se păstrează la rece şi n-am auzit pe nimeni să-l reîncălzească. Din păcate pentru el, a făcut nişte alegeri cel puţin nefericite. Eu l-am văzut jucând la Osmanli, chiar împotriva noastră. Era cel mai bun atacant de departe acolo şi jucau alţii. Când a intrat, i-a bătut de unul singur pe Villarreal“, a explicat Stoica. 

Iar apoi a continuat cu exagerările, în stilul său caracteristic: „Azi, mă uitam la antrenament şi, la un moment dat, l-am confundat pe Rusescu cu un junior. Nu pare că ar fi trecut anii peste el. Fizic stă bine. Am încredere foarte mare în Rusescu, mai ales după ce se va pune la punct cu pregătirea“.

180.000 de euro e salariul anual pe care îl va încasa fundaşul Jubal la FCSB. Rusescu va fi plătit cu 25.000 de euro pe lună.  
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite