Şoimii Pâncota a obţinut primul punct în Liga a II-a. Ocazie mare ratată de Mitu, veteranul de 41 de ani al arădenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şoimii Pâncota a remizat, pe teren propriu, scor 0-0, cu ACS Berceni, în etapa a X-a a Ligii a II-a, acesta fiind primul punct obţinut atât de gazde, cât şi de oaspeţi, în acest sezon.

Printre remarcaţii partidei s-a numărat şi veteranul Dumitru Mitu, atacantul de 41 de ani al Pâncotei. Intrat pe teren în minutul 60, fostul jucător al echipei Panathinaikos a reuşit o fază de senzaţie în minutul 70, când a driblat doi adversari în careu, însă n-a reuşit să şi înscrie. „Pentru noi acest punct e important, deşi puteam chiar câştiga pentru că am avut ocazii bune, în special prin Mitu şi Taider. Au ratat, dar se mai întâmplă, sperăm să înscriem data viitoare. În rest, sunt mândru şi cu adevărat mulţumit de jucătorii mei”, a spus antrenorul celor de la Pâncota, Nikola Jovanici, în vârstă de numai 30 de ani. 

Rezultatele din Liga a II-a

Vineri

Juventus Bucureşti - Unirea Târlungeni 6-0

Sâmbătă

Metalul Reşiţa - Foresta Suceava 1-2;

Şoimii Pâncota - ACS Berceni  0-0;

Luceafărul Oradea - CS Baloteşti 0-1;

CS Afumaţi - ASU Politehnica Timişoara  2-0;

Sepsi Sfântu Gheorghe - UTA Bătrâna Doamnă  4-1;

Olimpia Satu Mare - Dunărea Călăraşi  2-2.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite