Doi sfinţi care ar fi fost gay, prăznuiţi în ziua referendumului pentru definirea familiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ziua Referendumului pentru definirea familiei, 7 octombrie, este şi data în care se prăznuiesc doi sfinţi care ar fi fost gay, Serghie şi Vah. Aceştia sunt recunoscuţi atât de Biserica Ortodoxă, cât şi de Biserica Catolică.

Povestea sfinţilor este relatată în textul grecesc cunoscut sub numele de Patimile lui Serghie şi Vah. Martiriul lor ar avea loc potrivit acestei relatări în timpul domniei împăratului roman Galerius (305-311), deşi povestea conţine o serie de contradicţii şi nepotriviri care face dificilă această datare. Textul ar data de la mijlocul secolului al V-lea.

Potrivit textului, Serghie şi Vah erau cetăţeni romani şi ofiţeri de rang înalt în Armata Romană, dar s-a descoperit că erau creştini atunci când au încercat să evite să însoţească un funcţionar roman într-un templu păgân, împreună cu restul gărzii sale de corp. După ce au refuzat să aducă ofrande lui Jupiter în prezenţa lui Galerius, ei au fost umiliţi public: au fost înlănţuiţi, îmbrăcaţi în haine femeieşti şi purtaţi prin oraş. Galerius i-a trimis apoi la Barbalissos în Mesopotamia pentru a fi convinşi să renunţe la creştinism de Antiochus, comandantul militar de acolo şi un vechi prieten al lui Serghie. Antiochus nu a putut să-i convingă să renunţe la credinţa lor, iar Vah a fost bătut până la moarte. Spiritul lui Vah i-a apărut a doua zi lui Serghie şi l-a încurajat să rămână puternic pentru ca ei să rămână împreună pentru totdeauna. În următoarele zile, Serghie a fost, de asemenea, torturat şi în cele din urmă executat la Resafa, unde moartea lui a fost marcată de întâmplări miraculoase.

În Same-Sex Unions in Premoderne Europe, Boswell argumentează că relaţia dintre Serghie şi Vah poate fi înţeleasă ca având o latură romantică, menţionând că cel mai vechi text al martirologiei lor îi descrie ca erastai, termen ce poate fi tradus ca "iubiţi". El a sugerat că cei doi chiar au fost uniţi printr-o ceremonie cunoscută sub numele de adelphopoiesis sau prindere ca fraţi de cruce, pe care-l considera o formă creştin timpurie de parteneriat între două persoane de acelaşi sex, consolidând un punct de vedere propriu despre o atitudine creştină tolerantă faţă de homosexualitate. Metodologia istorică şi concluziile lui Boswell au fost contestate de mulţi istorici.


Cu toate acestea, ca urmare a studiului publicat de Boswell, Serghie şi Vah au început să fie veneraţi de comunităţile de homosexuali creştini.O icoană din 1994 a sfinţilor Serghie şi Vah realizată de iconograful franciscan homosexual Robert Lentz, expusă pentru prima oară la Parada Gay din Chicago, a devenit un popular simbol gay.

Tot pe 7 octombrie preşedintele rus Vladimir Putin împlineşte 66 de ani.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite