Ca medic, am văzut cât de imprevizibil este acest virus şi cum oameni care evoluau spre bine au ajuns în terapie intensivă iar alţii, cu patologii asociate, au avut forme medii sau uşoare. Boala o vedem. Vorbim despre ea la TV, vorbim în spitale, vorbim atunci când e acută.

Ce nu vedem însă este efectul pe care Covid îl are pe termen lung. Este aşa numitul „long Covid”, simptomele persistente pe o perioadă de câteva săptămâni. I se mai spune, în studiile medicale, Covidul post-acut, multi-sistemic, o afecţiune greu de definit, dar care afectează viaţa pacienţilor pe termen mediu sau lung. Uneori testul rămâne pozitiv dar, la fel de bine, simptomele persistă şi după ce el s-a negativat.

„Domnu’ / Doamna doctor, dar nu-mi mai trece odată!” sunt vorbele pe care le aud mulţi medici din România. Este expresia disperării şi a exasperării, a unor oameni care credeau că au scăpat de infecţia cu Covid, dar care văd că simptomele au rămas cu ei şi le afectează viaţa. Unii au dificultăţi reale în a face activităţi simple de zi cu zi, cum ar fi urcatul scărilor, altora le este dificil să îşi reia munca, alţii nu pot avea grijă de copii, mulţi se tem pentru sănătatea lor pe termen lung. În momentul în care pui în centru pacientul, nu doar boala, vezi că problemele de sănătate au impact puternic asupra familiilor, cu consecinţe sociale. Ce se întâmplă, de pildă, într-o familie săracă unde un părinte nu mai poate munci câteva luni din cauza simptomelor restante persistente?

Ca stat, avem datoria să le fim alături.

Studiile internaţionale, că noi nu avem (încă) aşa ceva, arată că aproximativ 10% dintre pacienţi nu se simt bine chiar şi după trei săptămâni, iar unii chiar luni de zile. Din experienţa mea, chiar şi doar empirică, ca manager al unui spital Covid, am văzut că procentul poate fi mai mare. Problema este că nu avem date la nivel naţional. O problemă mai mare este că nu le oferim asistenţă medicală susţinută celor care suferă de o formă lungă de Covid.

Simptomele variază, la fel de imprevizibile ca boala, pot fi permanente sau intermitente. Cele mai frecvente simptome restante sunt tusea, subfebrilitatea, oboseala, anosmia, senzaţia de ameţeală, dispneea, durerile de cap, durerile şi slăbiciunea musculare, depresia, bolile trombotice. În unele cazuri se asociază leziuni tegumentare sau afectare gastrointestinală.

În acest moment, nu există la nivel naţional în reţeaua de sănătate un program de monitorizate pentru pacienţii ce au fost anterior diagnosticati cu Covid19. Ar trebui să avem? Cu siguranţă. Pacienţii au nevoie de un program integrat, care să includă consulturi de specialitate la medic pneumolog, ORL, neurolog, radiolog, cardiolog, psihiatru şi, la nevoie, recuperare medicala. Este nevoie de analize de sânge, de imagistică, iar pe baza screeningului este nevoie de un plan personalizat de intervenţie medicală.

Ce se întâmplă acum? După cele două săptămâni „oficiale” de Covid, oamenii se luptă singuri cu simptomele. Îi poate ajuta, fireşte, medicul de familie, dar ştim prea bine că, în lipsa unor servicii integrate, trimiterile către medicii specialişti şi programările pot dura foarte mult. În acest timp, pot apărea complicaţii fatale. Din păcate, ştiu cazuri. Ele nu sunt în statisticile Covid, dar fac parte din acel exces de mortalitate care reiese din statisticile sumbre.

Lucrez la un proiect de lege prin care acest pachet integrat de servicii medicale de monitorizare post-Covid să existe şi să fie decontat de către Casa de Asigurări de Sănătate. Îl voi propune în Comisia de Sănătate din Parlament, al cărei membru sunt, şi sper că şi colegii mei vor vedea, la fel de clar, necesitatea şi urgenţa lui, astfel încât să mergem cu el mai departe.

Pe scurt, cuprinde un set de analize iniţiale, hemoleucograma, electroliţi, funcţie renală şi hepatică, troponina, proteina C reactivă, creatin kinaza, Ddimerii, BNP, feritina. Se efectuează Rx pulmonar, EKG, sumar de urină. Pe baza rezultatelor, pacienţii vor fi îndreptaţi către specialităţile necesare - pneumologie, ORL, neurologie, cardiologie, psihiatrie. La final, pacientul primeşte un diagnostic complet, un tratament corespunzător şi o monitorizare pe termen lung.

Un astfel de screening există în sistemul privat de sănătate, dar este inaccesibil persoanelor cu venituri reduse. Avem nevoie de o abordare holistică. Avem nevoie de solidaritate socială. Este vital ca sistemul medical public să le ofere oamenilor suport după ce au trecut prin boală.