Un cadou de dincolo, din lumea cealaltă

Mr. W s-a sfătuit cu soţia. Ceva nou, nu obişnuia să facă aşa ceva. Apoi a spus că se dă pe mână noastră.

Numele lui era Mr. W. Un om ambiţios, personalitate tip A. Competitiv, serios, muncitor. Avea businessul lui, parcă ceva în construcţii, şi era extrem de implicat. Viaţa i-a fost intensă şi plină de griji de tot felul.

În acelaşi timp Mr. W. era un pedant, îi plăcea să arate bine, avea grijă să fie întotdeauna ras impecabil şi cu părul tuns la perfecţie. Se uita în oglindă. Era un om destul de strâns la pungă, planificat, serios, şi cam plictisitor. Mr. W. era pentru el însuşi „necesar şi suficient”, vorba profesoarei mele de matematică. Pe soţie o trata cam cu indiferenţă, ca pe un accesoriu obligatoriu, dar nu indispensabil.  

Apoi într-o bună zi a fost diagnosticat cu o formă foarte rară şi agresivă de cancer al ganglionilor limfatici (un limfom foarte agresiv). Atunci totul s-a schimbat brusc. Viaţa, businessul, problemele, toate au primit alte dimensiuni. Toate grijile de zi cu zi s-au estompat. Din cauza că ganglionii cu limfom au crescut foarte repede, şi-a schimbat şi aspectul fizic. Într-un timp relativ scurt Mr. W. a devenit alt om. Nici nu îi mai venea să se uite în oglindă pentru că reflexia era o imagine distorsionată a fostului Mr. W.

Întâi şi-a pus problema foarte logic-să vedem ce putem face cu acest cancer. A mers în consultaţie la primul oncolog, un medic mai în vârstă. A mers singur, că doar nu îi trebuia bătaie de cap, se putea şi fără soţie, accesoriul de care se putea lipsi.  

Ganglionii îi crescuseră foarte repede la nişte dimensiuni impresionante. Şi cei din jurul gâtului şi din jurul urechilor, ceea ce i-a schimbat aspectul, dar mai ales cei din zonele inghinale, care au atins dimensiunile unor mingi de tenis. Oncologul iniţial, după ce a analizat diagnosticul, testele de laborator şi testele de imagistică, i-a dat o veste foarte proastă:  nu poate să facă prea mult pentru Mr. W. pentru că limfomul a crescut foarte mult în abdomen şi a cauzat insuficienţă renală şi hepatică. În plus era o formă rară de limfom care necesita un tratament foarte agresiv. Din cauza că nici rinichii nici ficatul nu mai funcţionau bine, nu credea că poate să îi dea un tratament de chimioterapie agresiv.  

Mr. W. a simţit cum a căzut cerul cu toată greutatea lui. Deşi i s-a oferit internare în spital, a refuzat. A mers acasă să se mai gândească. Acasă îl aştepta soţia, un accesoriu obligatoriu dar nu indispensabil.  

Şi atunci Mr. W şi-a deschis sufletul, întâi timid, apoi cu toată deznădejdea. Soţia l-a luat în braţe şi l-a mângâiat, ca o mamă pe copilul strâns la piept. Dintr-o dată soţia a devenit stâlpul din casă, piatră de temelie. Boală i-a adus înapoi, mână în mână şi suflet lângă suflet, reclădind o intimitate de care şi uitaseră. 

Soţia l-a convins să ceară o a doua opinie. Şi aşa Mr. W a venit la noi. Între timp ganglionii inghinali crescuseră la dimensiunea de grapefruit. Deveniseră dureroşi. Şi picioarele începuseră să se umfle. Mr W. se transforma iar într-o altă fiinţă. Mi-a mărturisit că şi-a amintit în mod dureros de transformarea portretului lui Dorian Grey, una din cărţile sale preferate.

Nu aveam mult timp de pierdut. Am stat de vorbă sincer cu Mr. W. şi cu soţia, de data această, prezentă în cabinetul de consultaţie. I-am spus că eu voi lua taurul de coarne şi îl voi trata agresiv, dacă înţelege că s-ar putea să moară din cauza complicaţiilor tratamentului chiar înainte că limfomul să îi ia viaţă. Dar că ori facem ceva acum, ori am pierdut trenul. Funcţiile renală şi hepatică erau deja şi mai mult deteriorate. Nu aveam timp de gândit şi răzgândit.  

I-am mai dat o veste destul de gravă. I-am spus că acest limfom nu poate fi vindecat, dar poate fi tratat. Iar tratamentul, dacă va merge, va distruge cea mai mare parte din cancer, dar nu îl va distruge complet. Mai mult că sigur, în timp, limfomul va reveni, iar atunci vom încerca alt tratament.

Mr. W s-a sfătuit cu soţia. Ceva nou, nu obişnuia să facă aşa ceva. Apoi a spus că se dă pe mână noastră.

L-am internat imediat. Şi am început tratamentul fără întârziere.

Spre norocul domnului W., tratamentul a funcţionat. Ganglionii au dispărut în câteva zile după terminarea primului ciclu de chimioterapie. Iar Mr. W iar şi-a schimbat iarăşi aspectul, iar a devenit altă persoană, fără părul cel tuns la perfecţie.   

Mr. W. a primit toate ciclurile de chimioterapie şi nu a avut mari probleme, în afară de pierderea părului. Funcţiile renală şi hepatica şi-au revenit la normal.  

După ce am terminat tratamentul, Mr. W. iar şi-a schimbat aspectul. S-a hotărât să se schimbe complet. Şi-a lăsat plete. A devenit un om relaxat, cool, plăcut. A învăţat să cânte la chitară. A călătorit împreună cu soţia. Iar soţia şi-a schimbat şi ea aspectul, a devenit şi mai frumoasă, şi mai înfloritoare, şi mai caldă. Veneau la cabinet ţinându-se de mână. Erau luminoşi.  

Mr. W. s-a apucat de grădinărit- un hobby de care se lăsase ca să se ocupe de business, de făcutul banilor. Şi-a vândut businessul pentru că nu mai avea timp- era prea ocupat cu chitara, grădinăritul şi iubitul soţiei. Chiar îmi dădea şi mie sfaturi de grădinărit pentru că ştia că am o curte mică şi că vreau să plantez nişte copaci.

Aşa ceva nu mi s-a mai întâmplat: ca cineva să se gândească să îţi facă un cadou la şase luni după ce a părăsit această lume. 

Am avut grijă de Mr. W. câţiva ani buni de zile. Când limfomul ridică iarăşi capul, mai trăgeam un rând de chimioterapie. De fiecare dată cu succes. Mr. W. a trăit mai mult ca toate statisticile privind acest tip de cancer. Şi când spun că a trăit spun în adevăratul sens al cuvântului- a iubit, a cântat, a călătorit, a râs, a chefuit cu prietenii, s-a bucurat de viaţă.

Când tratamentul nu a mai mers, Mr. W. nu a fost luat prin surprindere. A fost foarte mulţumit. S-a stins un om împlinit şi fericit.  

La vreo şase luni soţia a venit la cabinet să mă vadă. A vrut să îmi mulţumească pentru că am avut grijă de Mr. W., pentru că le-am devenit un apropiat, un adevărat prieten. Apoi mi-a mărturisit un pic jenată că Mr. W. are o surpriză pentru mine. M-am uitat mirat- că doar se stinsese de şase luni.  

Mr. W. a vrut să îmi facă un cadou pe care să îl primesc la şase luni după moartea lui. Un dar de dincolo. Mi-a făcut cadou un arţar, un copac pe care aranjase deja să fie plantat la mine în grădină. Soţia mi-a spus că Mr. W. planificase totul în cel mai mic detaliu, cu mult timp înainte să se stingă. Şi m-a rugat să nu mă supăr, dar când voi ajunge acasă voi găsi un arţar în curte. Şi m-a îmbrăţişat.

Am rămas împietrit. Aşa ceva nu mi s-a mai întâmplat: ca cineva să se gândească să îţi facă un cadou la şase luni după ce a părăsit această lume. M-am simţit copleşit de acest gest. M-a secat la inimă.

Abia am aşteptat să ajung acasă. Şi am găsit arţarul foşnind în vânt. Cadoul de dincolo.

Când a venit toamna frunzele au devenit roşii că gogoşarii. Cea mai frumoasă toamnă din viaţă mea.