Tubul poporului

O reclamă pentru un brand de hârtie igienică, pe un panou publicitar în staţia de metrou Nicolae Grigorescu, îi îndeamnă pe consumatori: „Încearcă singurul tub dizolvabil în toaletă! Biodegradabil. Reciclabil“.

Mesajul este însoţit şi de o precizare: „Inovaţie“. (Este la modă să fii inovator. România este plină de inovaţii şi de inovatori. Dar nu se cunoaşte.) Această reclamă este concepută ca la carte: scoate în evidenţă avantajul produsului. Adică, după ce foloseşti hârtia igienică, nu arunci ca de obicei tubul la gunoi (tubul acela de carton!), ci îl arunci în closet şi tragi apa pentru că este biodegradabil. Iată o „hârtie“ inovatoare în viaţa noastră!

Mă gândesc, totuşi, că „tubul dizolvabil“ este un moft pentru români. Cum să faci publicitate la o asemenea hârtie de fiţe când 40% din gospodăriile ţării au W.C.-urile în curte, când gradul de igienă îi plasează pe români pe ultimul loc în Europa şi când toate statisticile arată că avem cel mai mic consum de săpun, detergenţi şi pastă de dinţi pe cap de locuitori din UE? Cum să promovezi „tubul“ într-o ţară în care spitalele nu au hârtie igienică, în care closetele din trenuri sunt insalubre iar cele publice sunt focare de infecţie? Este de ajuns să urci în autobuzul 102 din Bucureşti ori chiar să mergi cu metroul la o oră de vârf, pentru că toate statisticele să fie confirmate de mirosurile grele, naturale.

«Tubul dizolvabil» nu are nicio şansă să crească vânzările de hârtie igienică în România.

„Tubul dizolvabil“ nu are nicio şansă să crească vânzările de hârtie igienică la un popor primitiv, dar cu ifose. (Probabil, vreun director de marketing din compania producătoare a încurcat ţările şi a dat drumul la campania de promovare în România.)

Cum se poate încuraja consumul? Trebuie pornit de la zero, cum se spune. Adică, de la primul spot TV pentru hârtia igienică în România: decembrie ’89, când Victor Rebengiuc a apărut cu un sul de hârtie igienică în studiourile TVR. Ştim cu toţii ce-a sugerat actorul. Dar acea „reclamă“ era o metaforă, iar metaforele n-au căutare în closete. Trebuie adoptate campanii pragmatice! În locul „tubului dizovabil“, producătorii, statul român, Ministerul Sănătăţii şi alte instituţii responsabile să bage în sulurile de hârtie nişte „tuburi“ de 100 de euro sau chiar de 200 de euro, ca să ştie românul de ce se şterge. Cu o condiţie: banii să fie accesaţi după ce omul trage apa! Dacă nu sunt fonduri, atunci să se bage câte o conservă de carne, ajutoare de la UE! (Încape o conservă în hârtie, staţi liniştiţi, cu o tehnologie inovatoare, totul e posibil!) De abia atunci vom avea nişte tuburi inovatoare pentru popor! De asemenea, trebuie interzis prin lege folosirea altor hârtii în locul hârtiei igienice: bucăţi de ziare, editoriale semnate de ziarişti incomozi, ambalaje, bonuri de marcat, certificate de retrocedări, bileţele roz, stenograme, cardurile de Sănătate, diplome de doctorat, documente ce dovedesc ofiţerii acoperiţi... Să se facă o distincţie clară între hârtii!

Să se pornească mai întâi cu o campanie de igienizare a minţilor şi apoi să se treacă avântat şi la promovarea curăţeniei cururilor la români! Pentru că de la cap se împute curul.