Studiu World Vision: Unul din opt copii merge la culcare flămând

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România continuă să aibă cei mai săraci copii din Uniunea Europeană, iar jumătate dintre aceştia locuiesc în mediul rural, conform studiului “Bunăstarea Copilului in Mediul Rural” realizat de World Vision.

Copiii  săraci din mediul rural provin din familii cu un singur tip de venit, având adesea doar alocaţia copiilor sau un venit social. Pentru copiii din mediul rural, munca şi nu joaca sau educaţia este preocuparea lor zilnică. 

Cei mici merg adesea la culcare flămânzi şi se simt marginalizaţi în comunitate şi chiar în familia din care provin.

Studiul arată că unul din opt copii merge la culcare flămând, procentul fiind în creştere cu 2% faţă de 2012, iar procentul celor care se duc întotdeauna la culcare flămânzi s-a dublat la 4% faţă de acum doi ani.

Unul din cinci copii între 0 şi 5 ani nu a fost la medic în ultimul an şi aproape jumătate dintre aceştia au avut boli respiratorii, aceste fiind principalele afecţiuni care cauzează  moartea copiilor sub 5 ani, potrivit unui studiu World Vision. 

De asemenea, unul din 13 copii  cu vârste cuprinse între 12 - 18 ani a fumat cel puţin o dată, iar unul din cinci a consumat cel puţin o dată băuturi alcoolice, dintre care 19% au consumat alcool cel puţin o dată în ultima săptămână.

Studiul mai arată 2,3% dintre familii declară că în ultimul an cel puţin un copil din gospodărie a abandonat şcoala. din motive de sărăcie şi rezultate şcolare slabe. Ei au dificultăţi în a ajunge la şcoală sau grădiniţă. 

Copiii din mediul rural petrec în medie 35 de minute în drumul spre şcoală, iar unul din cinci copii merge pe jos mai mult de o ora până la şcoală. În plus, ei sunt nevoiţi să muncească în gospodărie pentru a-şi ajuta părinţii , studiul arătând că unul din cinci copii munceşte înainte sau după şcoală şi unul din opt copii absentează de la şcoală pentru a munci în gospodărie.

De asemenea, copiii nu-şi cunosc drepturile şi suferă diverse tipuri de abuzuri. Potrivit studiului, 16% dintre părinţi apreciază că „uneori e nevoie să îţi baţi copiii ca să îi poţi educa bine”, iar 22% dintre părinţi consideră comunitatea ca fiind nesigură pentru copii.


Drama unei familii gorjene care luptă cu boala şi cu sărăcia: „Nu avem bani nici de mâncare. Copiii pleacă plângând la şcoală“

FOTO Familia Sărăcuţu, şase suflete în căutarea unui acoperiş deasupra capului după ce casa le-a fost mistuită de foc

VIDEO Primul pom de Crăciun în casa familiei cu 11 copii din localitatea buzoiană Cândeşti

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite