Să râdem cu Obama şi CTP

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mulţi au fost surprinşi să-l audă pe Cristian Tudor Popescu cântând la radio un fragment din piesa cu care România se va prezenta Eurovision. Momentul radiofonic s-a ”viralizat” rapid pe Internet pentru că CTP este perceput mai degrabă ca fiind un jurnalist din a cărui peniţă iese acid şi nu cerneală sau miere, un scriitor ale cărui cuvinte sunt gloanţe pentru destinatar, un personaj aparent aspru, mereu încruntat, departe de un ”comediant”.

Suprapunerea celor două feţe, cea ludică şi cea dură, a generat crampe la stomac pentru publicul ascultător. La câteva zile distanţă am urmărit dineul oferit de Barack Obama jurnaliştilor de la Casa Albă. Cel mai serios şi împovărat om de pe planetă s-a tras singur de urechile clăpăuge. Iată că uneori ca să rămâi om serios trebuie să te iei şi ”la mişto”.

Cine crede că umorul e o treabă spontană înseamnă că are atâta şcoală a vieţii cât talent muzical ”bibiloiul sugrumat”. Umorul este rezervat oamenilor inteligenţi, acesta are o schemă şi - ca să-l ”produci” - ai nevoie de o tehnică mult exersată. Pentru unii umorul este o meserie. La cât mai râd  românii pare că ne-au părăsit meseriaşii chiar şi în acest domeniu.

Umorul are rolul lui într-o societate, dovadă fiind întâlnirea anuală a corespondenţilor de presă de la Casa Albă cu preşedintele. Acesta, cel mai puternic om al planetei – cum le place americanilor să spună - devine un fel de actor comediant pentru aproximativ jumătate de oră. ”Se face de râs”, am zice când vedem scene din aceste întâlniri în care Obama, sau Bush mai de mult, ”se iau la mişto” în faţa jurnaliştilor. Dar nu ne întrebăm de ce o fac? De ce a ţinut preşedintele SUA, la ultima întâlnire de acest fel, să se tragă singur de urechile sale celebre pe care comedianţii de meserie le ironizează oricum tot anul? De ce să-i aduni pe cei care un an întreg îţi dau picioare jurnalistice în gură şi să-i distrezi o seară pe an într-un cadru de gală?  

”Am fost la deschiderea bibliotecii Bush din Texas. M-am gândit să-mi deschid şi eu o bibliotecă acolo unde m-am născut. Cred însă că e mai bine o fac, totuşi, în SUA”, a  ironizat preşedintele Obama teoriile potrivit cărora nu s-ar fi născut pe pământ american. Apoi i-a îndoit de râs pe participanţi spunând că admiră ”felul în care CNN se străduieşte să acopere poveştile din toate perspectivele, că poate una dintre ele este cea corectă.”

De ce să-I distrezi, ziceam? Pentru că apoi cuvintele serioase pe care le vei servi jurnaliştilor vor fi primite ca de la un prieten, nu de la un preşedinte. Iar discursul în registru serios din final, după ce ai glumit toată seara, se va înfige direct în lobul responsabil cu emoţiile. E mai eficient aşa decât - ca să luăm un exemplu la întâmplare - să zgârmi cu băţul nişte grafice, profesoral. Şi e un exerciţiu de democraţie să lauzi, măcar odată pe an, jurnaliştii care-şi fac corect meseria şi ţin în picioare spiritul critic al unei societăţi.

”Chiar şi când zilele sunt cam negre, vedem umanitatea din oameni strălucind. Vedem jurnalişti care au rezistat la zvonurile digitale, care au urmărit cu răbdare doar poveştile adevărate, care au recompus bucăţele de adevăr pentru a informa corect şi a educa publicul. Dacă cineva credea că despre ziare trebuie să vorbim la trecut, tot ce trebuia să faci era să cumperi Boston Globe zilele astea. Când comunitatea lor şi lumea avea mai multă nevoie de ei, jurnaliştii de la Boston Globe au fost acolo. Au făcut lumină în nişte evenimente care la început păreau că trec de limita înţelegerii. Acesta este jurnalismul adevărat, asta este ceea ce marii jurnalişti fac în momente de cumpănă.” Cam aşa înţelege un preşedinte să se plece în faţa oamenilor de care o democraţie sănătoasă are încă nevoie. 

Obama, comediant pentru jurnaliştii de la Casa Albă

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite