Românii din mediul urban au venituri mai mari cu 30,3% decât cei din mediul rural

 Românii din mediul urban au venituri mai mari cu 30,3% decât cei din mediul rural

Venitul mediu lunar pentru o persoană din mediul urban este de 922,48 lei

Institutul Naţional de Statistică (INS) precizează că veniturile totale medii lunare în trimestrul IV (T4) 2010 au reprezentat, în termeni nominali, 2.308 lei pe gospodărie şi 797 lei pe persoană, fiind cu 30,3% mai mari în mediul urban decât în mediul rural.

Ştiri pe aceeaşi temă

De asemenea, cheltuielile totale ale populaţiei au fost de 2.114 lei lunar pe gospodărie (730 lei pe persoană) şi au reprezentat 91,6% din nivelul veniturilor totale.

Potrivit INS precizează că 40,8% din consumul gospodăriilor a fost alocat pentru consumul de produse alimentare şi băuturi nealcoolice.

În cadrul veniturilor totale de 2.308 lei pe gospodărie (797 lei pe persoană), veniturile băneşti au fost, în medie, de 1.906 lei lunar pe gospodărie (658 lei pe persoană), iar veniturile în natură de 402 lei lunar pe gospodărie (139 lei pe persoană), informează Agerpres.

Ponderea salariilor şi a celorlalte venituri asociate acestora s-a diminuat la 48,6% în cadrul veniturilor totale din T4 faţă de precedentele trimestre din anul 2010, fiind cu cu 0,5% mai mică faţă de T1, cu 2,1% mai mică faţă de T2 şi cu 0,4% mai mică faţă de T3.

La formarea veniturilor totale ale gospodăriilor în T4 2010, veniturile din prestaţii sociale au contribuit în proporţie de 25,3%, veniturile din agricultură cu 2,5%, veniturile din activităţi neagricole independente cu 2,6% şi cele din proprietate şi din vânzări de active din patrimoniul gospodăriei, cu 1,6%. Veniturile în natură deţin o pondere de 17,4%, reprezentând, în principal, contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii (15,6%).

INS precizează că veniturile totale medii pe o gospodărie din mediul urban au fost cu 30,3% mai mari decât cele ale gospodăriilor din mediul rural şi cu 11,1% mai mari faţă de ansamblul gospodăriilor în T4 2010. Astfel, venitul mediu lunar pentru o persoană din mediul urban este de 922,48 lei, 91,6% fiind sub formă de venituri băneşti, din care 61,7% sunt salarii brute şi alte drepturi salariale şi 23,9% sunt venituri din prestaţii sociale. În mediul rural, venitul mediu lunar pentru o persoană este de 644,54 lei, 66,9% sunt venituri băneşti, din care 25,7% sunt din salarii brute şi alte drepturi salariale, iar 33,1% sunt venituri în natură.

Cheltuielile totale ale populaţiei, au fost, în trimestrul IV 2010, în medie, de 2.114 lei lunar pe gospodărie (730 lei pe persoană) şi au reprezentat 91,6% din nivelul veniturilor totale.

Principalele destinaţii ale cheltuielilor efectuate de gospodării sunt consumul de bunuri alimentare, nealimentare, servicii şi transferurile către administraţia publică şi privată şi către bugetele asigurărilor sociale, sub forma impozitelor, contribuţiilor, cotizaţiilor, precum şi acoperirea unor nevoi legate de producţia gospodăriei (hrana animalelor şi păsărilor, plata muncii pentru producţia gospodăriei, produse pentru însămânţat, servicii veterinare etc.).

Cheltuielile pentru investiţii, destinate pentru cumpărarea sau construcţia de locuinţe, cumpărarea de terenuri şi echipament necesar producţiei gospodăriei, cumpărarea de acţiuni etc. deţin o pondere foarte mică în cheltuielile totale ale gospodăriilor populaţiei.

Nivelul cheltuielilor totale de consum, medii lunare pe o gospodărie, este cu 405 lei mai mare în mediul urban faţă de rural, cheltuielile pentru consumul alimentar sunt mai mari cu numai 34 lei în mediul urban faţă de cel rural. Aceasta derivă din faptul că, 'în mediul rural, 47,6% din cheltuielile pentru consumul alimentar reprezintă contravaloarea consumului din resurse proprii', explică INS.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările