Primele trei lucruri la care se uită un inginer într-un apartament nou

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Adevarul
FOTO Adevarul

Autorizaţia de construire, cartea tehnică a unui apartament şi existenţa elementelor vizibile: grinzi, pereţi, stâlpi - sunt lucrurile la care se uită un inginer constructor atunci când intră într-un apartament nou.

Concret, cei care cumpără apartamente noi se supun mai multor riscuri, dacă nu fac verificări ca la carte, atunci când decid să achiziţioneze o nouă casă. 

Potrivit unui document al Asociaţiei Inginerilor Constructori Proiectanţi de Structuri (AICPS), înainte de cumpărarea unui imobil este recomandată consultarea unor specialişti din domeniul construcţiilor. Asta pentru că există o serie de dezavantaje pentru cumpărător atunci când verifică singur un apartament. 

Spre exemplu, el poate scăpa din vedere aspecte relevante în ceea ce priveşte siguranţa structurii. De asemenea, corspondenţa între actele de construire şi realitate, în special în ceea ce priveşte structurile, nu este întotdeauna simplu de urmărit, atrage atenţia AICPS. 

„Odată ce te-ai decis că un apartament poate fi considerat ca opţiune de cumpărare, este bine să ceri sfatul unui inginer proiectant cu experienţă. Pe baza cunoştinţelor din practica de proiectare, a vizitei la faţa locului şi a cărţii construcţiei, acesta poate să estimeze dacă proiectarea s-a făcut la nivelul cerinţelor actuale şi dacă există lucruri care ar putea pune semne de întrebare în ceea ce priveşte siguranţa structurală”, arată sursa citată. 

În plus, cartea tehnică a construcţiei este foarte importantă, alături de autorizaţia de construire. 

„Clădirile cu structuri proiectate după ultimele norme vor funcţiona cu structura intactă doar până la faza cutremurului de serviciu. Ca o paralelă pentru cei care au experienţa cutremurelor din Bucureşti, un cutremur ca în 1986/1990 poate fi considerat un cutremur de serviciu şi în urma unui astfel de eveniment structura se păstrează intactă şi finisajele vor suferi cel mult degradări minore. Pentru clădirile proiectate după normativele actuale, ca şi la maşină, în cazul unui cutremur major, ca referinţă cutremurul din 1977 şi peste, structura este gândită să sufere degradări remanente, dar să protejeze viaţa”, arată AICPS. 

Documentul mai notează că orice intervenţie într-o clădire recepţionată poate fi făcută doar pe baza unei expertize tehnice.  

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite