Poliţia locală, reformare prin desfiinţare

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Avem nevoie de două entităţi publice care pot greşi în aceleaşi domenii sau ne ajunge una singură? O dezbatere despre rolul şi necesitatea Poliţiei locale.

Nota redacţiei: Federaţia Naţională a Poliţiştilor Locali din România a transmis un drept la replică. Acesta poate fi citit la finalul materialului.

***

După zece ani de existenţă pe străzile noastre, Poliţia locală pare să fi reuşit mai degrabă să enerveze opinia publică, în loc să se facă utilă. Diversele gafe comise de agenţii ce par veşnic nişte copii mai palide, dar mai bine plătite, ale poliţiştilor naţionali au dat naştere la tot mai multe semnale în societate cum că e nevoie de o reformă serioasă a acestei instituţii, poate chiar o desfiinţare. Ca organizaţie care monitorizează poliţia naţională de aproape 30 de ani, ne alăturăm şi noi acestei dezbateri, cu câteva argumente şi posibile soluţii pentru ca Poliţia să fie una singură, dar (mai) bună.

Cum au ajuns gardienii poliţişti, un „Adibas” mai scump decât originalul

În anul 2010, prin Legea nr. 155/2010, Poliţia comunitară a fost transformată în Poliţia locală. Poliţia comunitară fusese înfiinţată în anul 2004, prin Legea nr. 371/2004, în urma desfiinţării Corpului gardienilor publici, care fusese înfiinţat în 1993, prin Legea nr. 26/1993. Gardienii publici erau un fel de „unitate de elită” a paznicilor, care asigurau paza unor obiective şi care, strict legat de planul de executare a pazei, sprijineau acţiunile de apărare a ordinii şi liniştii publice.

Potrivit art. 3 din Legea nr. 26/1993, ulterior abrogată, „gardianul public” era persoana destinată să asigure paza pentru un agent economic public sau privat, instituţie, asociaţie de orice natură şi să participe la apărarea ordinii şi liniştii publice.

Deci, gardienii publici nu asigurau direct şi singuri ordinea şi liniştea publică, ci doar participau la apărarea ordinii şi liniştii publice, la combaterea unor încălcări de lege privind curăţenia, precum şi exercitarea comerţului neautorizat în zonele şi itinerariile stabilite în planul de executare a pazei (art. 9 din Legea nr. 26/1993).

Nu se ştie prea clar de ce, în anul 2004 şi apoi în 2010, gardienii publici au fost transformaţi în poliţişti, iniţial poliţişti comunitari, după care poliţişti locali. Aşa a vrut legiuitorul, ar fi răspunsul cel mai comod.

Sau poate că brandul „Poliţie” vindea mult mai bine. La fel cum brandul „Adidas” era folosit prin anii ’90, pentru vânzarea unor tenişi denumiţi „Adibas”, cu aspect asemănător brandului original. Rămâne de discutat.

Atribuţiile ce revin, potrivit legii, poliţiei locale sunt: …apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private şi publice, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, în următoarele domenii:

a) ordinea şi liniştea publică, precum şi paza bunurilor;

b) circulaţia pe drumurile publice;

c) disciplina în construcţii şi afişajul stradal;

d) protecţia mediului;

e) activitatea comercială;

f) evidenţa persoanelor;

g) alte domenii stabilite prin lege.”

Se observă că mai toate atribuţiile poliţiei locale le dublează pe cele ale poliţiei naţionale, care sunt prevăzute în art. 26 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române. Fac excepţie atribuţiile poliţiei locale privind paza bunurilor (reglementată prin Legea nr. 333/2003) şi disciplina în construcţii (reglementată prin Legea nr. 50/1991).

Armata personală a primarului, împrumutată puţin şi ministrului de Interne

Potrivit regulilor din presă, faptele bune devin foarte rar ştiri, spre deosebire de faptele rele. Astfel că poliţiştii locali au fost destul de prezenţi în presă. Ba că amendau pentru tulburarea ordinii publice pe cei ce postau pe Facebook critici la adresa primarului („şeriful” propriei poliţii locale), ba că supravegheau cu străşnicie pe amanta primarului (care-l înşela în mod grav), ba că mulţi pensionaţi din poliţia naţională îşi găsesc posturi călduţe şi bine plătite prin poliţia locală, ba că pe timp de pandemie aplicau cele mai dure şi disproporţionate amenzi, ba că au o pregătire inferioară celor din poliţia naţională, deşi când e vorba de venituri lucrurile stau exact invers, ba că poliţia locală nu este o structură unitară şi coerentă, întrucât există atâtea poliţii locale, câţi primari le au în subordine etc.

Desigur, raportul dintre poliţia naţională şi poliţia locală nu este unul de tipul îngeri vs. demoni, existând în presă suficiente semnalări şi despre abuzuri sau deficienţe ale poliţiei naţionale.

Problema este însă de ce să avem două entităţi publice care pot greşi în aceleaşi domenii, în loc de una?

Această problemă a revenit în actualitate odată cu pandemia, când, printre măsurile de combatere a pandemiei a fost şi cea de subordonare operativă a poliţiei locale faţă de poliţia naţională (faţă de Ministerul Afacerilor Interne).

Această subordonare, doar „operaţională”, este un fel de struţocămilă, deoarece acest fel de subordonare presupune doar participarea poliţiei locale la acţiunile organizate de poliţia naţională. Dar, pentru abaterile comise în timp ce acţionează sub comanda operaţională a poliţiei naţionale, poliţiştii locali nu pot fi însă sancţionaţi disciplinar decât de primar/consiliul local, de unde sunt şi finanţaţi. Deci, practic, poliţia locală rămâne sub controlul real al primarului (care are în mâna cu pâinea şi cuţitul), chiar şi atunci când ea este subordonată operativ poliţiei naţionale.

Un scenariu posibil: desfiinţare prin înglobare în poliţia naţională, cu bani şi de la primărie

Ineficienţa practică a acestei construcţii teoretice, de subordonare operativă, a condus la opinii, din ce în ce mai numeroase şi la dezbateri organizate de unele publicaţii, în sensul unei subordonări totale, nu doar operaţionale, şi permanente, nu doar pe durata pandemiei, a poliţiei locale faţă de poliţia naţională. Iar acest obiectiv se poate realiza cel mai simplu prin înglobarea poliţiei locale în poliţia naţională. Înglobare care înseamnă, practic, desfiinţarea poliţie locale.

Desigur, nu tot personalul poliţiei locale va putea fi preluat de poliţia naţională, ci doar acela care îndeplineşte condiţiile legale, inclusiv de vârstă şi pregătire, pentru a putea fi numit în poliţia naţională.

Dacă primarii nu vor putea renunţa la plăcerea de a avea în subordine o unitate  operativă, care să-i salute cu „Să trăiţi!”, restul personalului din poliţia locală, care nu a fost admis în poliţia naţională, va putea participa la un concurs pentru numirea într-o nouă structură locală, de mai mici dimensiuni şi mult mai mici costuri decât poliţia locală, care va putea fi înfiinţată în locul poliţiei locale. Această nouă structură ar urma să aibă atribuţii diferite, bine delimitate de cele ale poliţiei naţionale, atribuţii care s-ar putea rezuma la paza bunurilor pe care primăria (consiliul local, judeţean etc.) le are în proprietate sau administrare. Aici intră şi parcurile, de exemplu. Asigurarea respectării disciplinei în construcţii ar trebui să fie atributul organelor specializate (inspectoratul teritorial în construcţii), nu al poliţiei locale. De altfel, în cei 10 ani de funcţionare a poliţiei locale, nu pot fi semnalate realizări în materia asigurării disciplinei în construcţii. Dimpotrivă.

Noua structură s-ar putea numi Garda administrativă dar şi altfel (oricum, orice denumire, dar fără „poliţie” în ea) şi ar putea continua buna tradiţie a foştilor gardieni publici, care, cum am arătat mai sus, se ocupau în principal cu paza bunurilor.

Deşi pe hârtie lucrurile par relativ simple pentru desfiinţarea poliţiei locale, constând în principal în promovarea unei iniţiative legislative, în practică ele s-ar putea lovi de cel puţin 2 probleme:

  • Opoziţia primarilor. Este foarte greu pentru orgoliul primarilor să renunţe la o structură operativă, cu uniforme, maşini, secretare şi armament, gata în orice moment să se sacrifice până la unu’ (pentru că la de la unu’ e pauza de masă) pentru gloria primarului. Iar primarii au o mare putere de influenţă asupra decidenţilor din parlament, deoarece din 4 în 4 ani, vin alegerile. Şi, în practică, contează mult de la ce partid este primarul şi pe cine sprijină el.  
  • Finanţarea poliţiei naţionale. Odată cu desfiinţarea poliţiei locale, care este finanţată de autorităţile publice locale, poliţia naţională va trebui să fie mai prezentă în zonele acoperite, cel puţin la nivel teoretic, de poliţia locală, ceea ce înseamnă o sporire substanţială a efectivelor operative (la comandă sunt destui) şi, implicit, a dotărilor poliţiei naţionale. Înfiinţarea şi popularea unor posturi de poliţie naţională în zonele rurale ar fi foarte necesară şi nu ar trebui pierdută din vedere. Sporirea efectivelor şi a dotărilor nu se poate face fără o creştere corespunzătoare a finanţării. OK, să crească finanţarea, dar de unde o luăm? - este întrebarea cea mai arzătoare. Poate suporta bugetul naţional o mărire substanţială a fondurilor destinate poliţiei naţionale? Dacă nu, pot exista mijloace alternative de creştere a finanţării poliţiei naţionale? Sunt întrebări grele, pentru care răspunsurile sunt şi mai grele.  

O variantă de discutat ar fi implicarea autorităţilor publice locale pentru a contribui la finanţarea poliţiei naţionale. Măcar pentru susţinerea funcţionarii de posturi de poliţie în mediul rural. Aşa cum autorităţile locale au cheltuit bani serioşi din bugetele locale pentru finanţarea poliţiei locale, tot aşa ar trebui să participe la finanţarea poliţiei naţionale, cel puţin cu o cotă parte (de 30-50-70%) din media anuală a sumelor alocate poliţiei locale, în anii în care a funcţionat. Pentru că poliţia naţională va acoperi şi zona de activitate a poliţiei locale. Se poate impune prin lege o astfel de obligaţie pentru autorităţile locale? De ce nu? Poliţia naţională trebuie să acţioneze pe gratis acolo unde poliţia locală acţiona (încă acţionează, de fapt) pe mulţi bani publici primiţi de la autorităţile publice locale? E OK?

2021 – un moment potrivit pentru această reformă

Desigur, problema finanţării este una mult mai complexă şi necesită analize/simulări de specialitate mult mai aprofundate.

Momentul optim pentru o modificare legislativă în sensul reformării în doi paşi a poliţiei locale (desfiinţare urmată, eventual, de înfiinţarea altei structuri, cu alte atribuţii) pare a fi începutul unui ciclu parlamentar, deoarece doar atunci parlamentarii, recent (re)aleşi, vor resimţi o presiune mai scăzută din partea primarilor din propriul partid (alegerile ce vor urma, în care influenţa primarilor are o importanţă reală, fiind încă departe, la 3-4 ani distanţă).

Ca să sintetizăm:

1. După 10 ani de activitate, dacă poliţia locală ar fi desfiinţată, cam puţină lume ar observa sau ar regreta.

2. Reorganizarea poliţiei locale şi stabilirea unor atribuţii specifice, distincte de ale poliţiei naţionale presupune, mai întâi, desfiinţarea poliţiei locale şi preluarea selectivă a personalului de către poliţia naţională (preluarea doar a personalului care îndeplineşte condiţiile legale pentru a face parte din poliţia naţională).

3. Dacă se doreşte păstrarea, pentru uzul primarilor, a unei structuri operative în subordinea acestora, ea trebuie să fie mult mai restrânsă şi mai puţin costisitoare ca în prezent, cu atribuţii limitate, clar stabilite şi diferite de ale poliţei naţionale. De exemplu, limitate la paza bunurilor autorităţilor publice locale.

4. Denumirea noii structuri poate fi „Garda administrativă” sau oricare alta, dar fără termenul „Poliţie” în cuprinsul ei. Cu alte cuvinte, fără „Adibas”, în loc de „Adidas”.


DREPT LA REPLICĂ AL FEDERAŢIEI NAŢIONALE A POLIŢIŞTILOR LOCALI DIN ROMÂNIA:

Ca urmare a articolului cu titlul ”Poliţia locală, reformare prin desfiinţare” apărut în data de 02.12.2020  pe Adevărul.ro, scris de Dl. Dan Mihai, jurist şi membru al Asociaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki din anul 2001, Federaţia Naţională a Poliţiştilor Locali din România consideră că se impune o reacţie  şi transmite următorul Drept la replică:

În primul rând constatăm că domnul jurist Dan Mihai, expert în legislaţie penală, transparenţă decizională, acces la informaţiile de interes public, libertate de exprimare, confundă (încurcă) scopul înfiinţării poliţiei locale cu atribuţiile acesteia. Art. 1 din Legea 155/ 2010 prezintă scopul (şi este citat de autor), iar art.6 din acelaşi act normativ prezintă atribuţiile.

 Este de notorietate faptul că numeroasele acţiuni întreprinse cu succes în slujba cetăţeanului de-a lungul activităţi sale de către Poliţia Locală continuă să irite diverse persoane care au mai mult sau mai puţin tangenţă cu subiectul în cauză, dar se erijează în cunoscători fini ai sistemului. Fără să aibă măcar simpla curiozitate firească sau măcar o urmă de bun simţ de-a se documenta cu privire la munca depusă de poliţiştii locali, diverşii aşa zişi specialişti, emit idei şi teorii despre cum trebuie reformată instituţia sau chiar desfiinţată. Se pare că activitatea poliţiştilor locali şi profesionalismul de care aceştia dau dovadă în activitatea lor de zi cu zi, au deranjat anumite grupuri de interese care se simt ameninţate şi timorate. Afacerile dubioase cu iz penal pe care doresc să le deruleze în propriul beneficiu sunt stopate de poliţiştii locali care le încurcă planurile de îmbogăţire rapidă. Din rândul grupurilor de interese, se ridică din când în când câte o voce care se erijează în reprezentantul şi salvatorul societăţii civile şi vine cu idei care mai de care mai ciudate, ce merg, mai nou, chiar până la desfiinţarea instituţiei. Din atacurile numeroase care ţintesc Poliţia Locală reiese că răbdarea lor este la limită.   

Pregătirea profesională precară a poliţiştilor locali este unul din subiectele preferate ale detractorilor care se fac că nu cunosc legislaţia în vigoare. Dar să nu uităm că agenţii Poliţiei Naţionale şi cei ai Poliţiei Locale au urmat aceleaşi cursuri predate în unităţile acreditate ale Ministerului Afacerilor Interne. Aceeaşi profesori, aceleaşi săli de clase cu dotările aferente sunt folosite în procesul educaţional. Mai mult, angajaţii din surse externe ale MAI beneficiază de o pregătire similară cu cei din Poliţia Locală. Dacă un cadru MAI este bun pentru executarea misiunilor la finalizarea acestor cursuri, atunci şi un poliţist local, coleg în sălile de pregătire cu cel dintâi, este la fel de bun, singura deosebire fiind uniforma pe care o poartă. 

După cum se ştie, pentru cei care se fac că uită legislaţia în domeniu, potrivit art. 18, alin 1. din Legea nr. 155/2010 a poliţiei locale, se face precizarea:  

„După numirea în funcţie, poliţiştii locali care au atribuţii în domeniul ordinii şi liniştii publice, precum şi cei cu atribuţii în domeniul circulaţiei rutiere, proveniţi din structurile poliţiei comunitare, sunt obligaţi ca, în termen de 6 ani, să urmeze un program de formare iniţială organizat într-o instituţie de învăţământ din cadrul Ministerului Afacerilor Interne”.

Însă, încă de la începuturile înfiinţării sale, Poliţiei Locale i-au fost acordate competenţe limitate comparativ cu capabilităţile funcţionarilor şi cu  aşteptările din ce în ce mai mari ce vin din partea tuturor. Oare aşa s-a dorit să fie doar o instituţie cu o activitate limitată, pasibilă de atacuri diverse?

Este cel puţin ciudat cum modele de succes ale organizării poliţiilor locale din lume în structuri aflate în subordinea primarilor, în România nu şi-au găsit corespondenţa. Pe lângă competenţe sporite şi atribuţii bine stabilite, aceste poliţii vin în completarea poliţiilor naţionale din acele ţări, ambele instituţii contribuind la asigurarea ordinii şi liniştii publice cu rezultate meritorii. În acele ţări nu s-au găsit voci care să critice existenţa celor două poliţii  - locale şi naţionale - subordonate primarilor. Dar ţara noastră a emanat tot timpul minţi gânditoare în distrugerea lucrurilor bune în favoarea dezastrului.

În ceea ce priveşte aşa zisa dublare a atribuţiilor poliţiei locale cu cele ale poliţiei naţionale, aici se face din nou o confuzie voită, alimentată permanent de câţiva “urechişti”. Poliţia naţională şi Jandarmeria au aceleaşi atribuţii în sistemul de apărarea a ordinii şi liniştii publice, dar o asemenea prevedere nu o vede nimeni pentru că nu acesta este subiectul articolului respectiv.  Instituţiile respective colaborează foarte bine de ani de zile şi îşi împart sarcinile, potrivit competenţelor fiecăreia.

Putem observa că, din 29 de atribuţii ale poliţiei naţionale, numai 3 sunt aproximativ la fel şi la poliţia locală (Legea 218/ 2002, art. 26, pct. 10, 13, 25 - Legea 155/ 2010, art. 6, lit.e, j, c). Foarte relevant!!! Curat dublare de atribuţii!!! A citit autorul articolului şi celelate atribuţii ale poliţiei locale? Sunt 14 în domeniul ordinii şi liniştii publice, 13 în domeniul circulaţiei pe drumurile publice etc. Cine crede domnia sa că exercită aceste atribuţii? Pentru lămurire: poliţiştii locali din respectivele structuri.

Afirmaţia că poliţiştii locali au aplicat ”cele mai dure şi disproporţionate amenzi” pe timp de pandemie (sau mai corect: în timpul pandemiei?) ar trebui, poate, argumentată şi cu cifre, comparativ cu alte structuri similare.

Scrie autorul articolului că ”raportul dintre poliţia naţională şi poliţia locală nu este unul de tipul îngeri vs. demoni, existând în presă suficiente semnalări şi despre abuzuri sau deficienţe ale poliţiei naţionale”. Putem înţelege că ar dori şi desfiinţarea poliţiei naţionale?

Subordonarea poliţiei locale faţă de poliţia naţională în timpul pandemiei nu este ”un fel de struţocămilă” ci un mod de acţiune unitar, iar în cazul comiterii de abateri, în funcţie de natura acestora, poliţiştii locali răspund în faţa superiorilor lor sau în faţa legii, în nici un caz în faţa primarului/ consiliului local.

Apariţia pandemiei a reprezentat un efort general în care au fost angrenate toate forţele pentru prevenirea răspândirii virusului. Acum mai mult ca niciodată s-a văzut că participarea efectivelor poliţiilor locale la lupta împotriva COVID 19 a fost o idee benefică pentru toată lumea. Numeroasele intervenţii în teren nu s-ar fi putut realiza fără sprijinul nemijlocit al forţei umane şi logistice ce aparţin Poliţiei Locale. Contribuţia poliţiştilor locali a permis ca  forţe ale sistemului de ordine publică să fie dislocate către alte misiuni care nu sufereau amânare.  

Autorul exprimă opinia că ar fi oportună subordonarea totală şi permanentă a poliţiei locale faţă de poliţia naţională prin înglobarea primei structuri în cea de a doua. Când face menţiunea că personalul preluat ar trebui să îndeplinească condiţiile legale, inclusiv de vârstă (nu mai discutăm de pregătire) ştie că angajaţii poliţiei naţionale se pensionează la vârsta de max. 55 de ani, iar cei ai poliţiei locale la vârsta de 65 de ani? Care ar fi situaţia unui poliţist local din cadrul structurilor de ordine publică sau circulaţie care au depăşit vârsta de 55 de ani, dar nu au împlinit încă 65 de ani???

Ideea desfiinţării poliţiei locale prin înglobarea unei părţi în poliţia naţională, dar cu bani de la primărie, dezvăluie adevăratul motiv al supărării denigratorilor. Ca în orice poveste urâtă, totul se reduce la bani, să fie cât mai mulţi şi fără număr. Experienţa ne arată că primarii au înţeles din prima nevoile comunităţilor pe care le reprezintă şi au luat toate măsurile ce se impuneau pentru creşterea siguranţei cetăţeanului. Astfel, poliţiile locale au fost dotate cu tehnică necesară în desfăşurarea activităţilor zilnice, tehnică care, de multe ori, depăşeşte în calitate şi cantitate pe cea a poliţiei naţionale sau Jandarmeriei. Şi de aici şi problemele. Pe bază de colegialitate şi colaborare, poliţia naţională se foloseşte de baza tehnică a poliţiei locale în realizarea misiunilor sale, colaborare care s-a dovedit, nu odată, benefică şi de bun augur.

De asemenea, numărul mic în stradă al agenţilor poliţiei naţionale sau Jandarmeriei a fost suplimentat, cu succes, de forţe ale poliţiei locale, fapt care a dus la scăderea semnificativă a faptelor antisociale.

Chiar autorul articolului, care pledează pentru trecerea unei părţi a poliţiei locale la poliţia naţională, recunoaşte tacit că nu se poate desfiinţa poliţia locală. Admite, cu sau fără plăcere, că trebuie să rămână o structură, mai mică şi finanţată mai puţin, în subordinea primarului şi care să se ocupe doar de paza unor instituţii. Adică dintr-o forţă implicat activ în protejarea comunităţii să se limiteze la o activitate statică, de paznici. Nu cunoaştem în istoria ţării o idee mai bolnavă şi mai lipsită de sens ca aceasta, idee care ne duce la începutul materialului nostru. Activitatea poliţiei locale a deranjat foarte multe grupuri de interese care îşi văd periclitate afacerile şi câştigurile ilicite. Denigratorii nu iau în calcul îmbunătăţirea şi suplimentarea activităţii poliţiei locale, doresc cu ardoare desfiinţarea ei.

În ceea ce priveşte activitatea prestată de poliţia locală în domeniul disciplinei în construcţii se neagă realitatea. Să nu uităm că inspectorii respectivi au fost preluaţi din primării odată cu înfiinţarea poliţiilor locale. Atât timp cât lucrau ca şi angajaţi ai administraţiilor publice locale erau buni, dar mutarea lor la poliţiile locale i-a transformat, peste noapte, în persoane necorespunzătoare, insuficient pregătite. Iar acuzaţia că de 10 ani disciplina în construcţii nu s-a evidenţiat prin nimic este total falsă. Multitudinea de cazuri înregistrate în ţară şi Bucureşti în care s-au identificat şi sancţionat încălcările legislaţiei în domeniul construcţiilor sunt mai mult decât evidente, dar numai o persoană de rea voinţă se face că nu vede şi înţelege. Construcţiile ilegale şi haotice au fost stopate de-a lungul timpului de agenţii poliţiei locale din cadrul Serviciului Disciplina în Construcţii. Trebuie făcută precizarea clară că activitatea Inspectoratului Teritorial în Construcţii se bazează în foarte mare măsură pe munca poliţiştilor locali de la structura respectivă.

Constatăm cu surprindere, cel puţin neplăcută, că autorul articolului doreşte reînfiinţarea gardienilor publici care să se ocupe numai de paza unor bunuri. În orice ţară civilizată o structură de ordine publică care şi-a dovedit din plin profesionalismul este încurajată să se dezvolte nu să fie desfiinţată. Şi acum revenim la ideea că munca poliţiştilor locali a deranjat grupuri mari de interese care şi-au văzut afacerile periclitate. 

Ironia autorului referitoare la pauza de masă de la ora unu este una gratuită şi denotă că nu ştie că poliţiştii locali din structurile operative nu au pauză.

Din fericire, primarii au venit în sprijinul comunităţii lor şi au creat structuri ale poliţiilor locale adaptate nevoilor fiecărei instituţii a administraţiei publice locale. Siguranţa cetăţeanului a fost pe primul loc în fiecare localitate în parte, iar poliţiştii locali şi-au îndeplinit misiunile cu succes, fapt recunoscut, nu odată, de membrii comunităţii.

Siguranţa cetăţeanului ar fi pusă în mare pericol prin retragerea patrulelor stradale, desfiinţarea camerelor de supraveghere video care acum funcţionează non stop şi care au contribuit substanţial la scăderea ratei infracţionalităţii.

Dacă poliţia locală ar fi desfiinţată, după 10 ani (?) de activitate (cei 5 ani de poliţie comunitară îi ştergem din viaţa noastră?) ar observa, cu siguranţă, membrii comunităţilor locale,  mulţumite sau nemulţumite, de activitatea instituţiei.

P.S.

Poate se informează autorul articolului, la conducerea APADOR – CH, unde activează în calitate de avocat, de câte ori a fost solicitată prezenţa poliţiştilor locali, pentru asigurarea ordinii publice, la festivităţile organizate la sediul din Str. Maior Vasile Băcilă?

Federaţia Naţională a Poliţiştilor Locali din România consideră  că lipsa de reacţie a tuturor poliţiştilor locali din România este interpretată nu ca o atitudine de respect, ci din contră, o acceptare tacită a acestor hărţuiri.

Cu deosebită consideraţie,

PREŞEDINTE FNPLR

DOBRILĂ AUREL

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite