Pe scurt

0
Publicat:
Ultima actualizare:

RCA, obligatorie pentru scutere Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) intenţionează să introducă obligativitatea încheierii de poliţe de asigurare pentru scutere, fiind în discuţii

RCA, obligatorie pentru scutere
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) intenţionează să introducă obligativitatea încheierii de poliţe de asigurare pentru scutere, fiind în discuţii cu societăţile de asigurări şi cu autorităţile implicate, au declarat, pentru Mediafax, reprezentanţi ai CSA. Aceste demersuri sunt considerate necesare întrucât numărul accidentelor în care au fost implicate scutere a crescut semnificativ în ultima perioadă. Companiile de profil ar putea pregăti deja produse de asigurare pentru scutere, stabilind şi tarifele pentru poliţe. (Mediafax)

Profit în creştere la Călimăneşti-Căciulata

Compania hotelieră Călimăneşti-Căciulata a raportat în primul semestru venituri totale de 9,7 milioane de lei, în scădere cu 7,5% faţă de perioada similară a anului trecut, în timp ce profitul net a crescut de peste două ori, la circa 14.300 lei. Cheltuielile totale au avut de asemenea o tendinţă descendentă, coborând cu aproape 7%, până la 9,6 milioane lei, potrivit raportului semestrial al firmei. Cifra de afaceri a ajuns la 9,6 milioane lei, faţă de 10,2 milioane lei în primele şase luni din 2006, în timp ce profitul din exploatare s-a diminuat cu 11%, la 144.000 lei. (Mediafax)

Rompetrol, 10 miliarde de dolari până în 2010

Aceasta este cifra de afaceri pe care o visează grupul, a declarat Cosmin Cocean, vicepreşedinte Rafinare şi Perochimie în cadrul Grupului Rompetrol. "Grupul va atinge acest nivel şi prin achiziţii, dar o poate face şi prin majorarea capacităţii de rafinare şi prin extinderea reţelei de distribuţie", a spus reprezentantul Rompetrol, cu ocazia lansării primei instalaţii de fabricat bitum modificat cu polimeri, la rafinăria Vega Ploieşti. Şase companii mari din străinătate sunt interesate de preluarea a 25 la sută din grup, suma urmând să fie utilizată pentru extinderea activităţilor Grupului, au anunţat reprezentanţii Rompetrol. (Rompres)

Vânzări în creştere pentru Zentiva România

Compania farmaceutică, parte a grupului ceh cu acelaşi nume, a înregistrat în primul semestru o creştere cu 21,3% a vânzărilor, la 47,38 milioane euro, comparativ cu perioada similară din 2006. Portofoliul unităţii de producţie deţinute în România, fostul Sicomed Bucureşti, a contribuit în proporţie de 66,9%, respectiv 31,73 milioane euro, la rezultatele totale înregistrate pe piaţa autohtonă. (Mediafax)

Creşte preţul conservelor de legume şi fructe

Specialiştii prognozează creşterea între 30-50%, cauza fiind lipsa de materii prime, ca urmare a secetei care a afectat culturile agricole. Potrivit lui Aurel Tănase, preşedintele patronatului de profil, Romconserv, fabricile de conserve produc cu mai puţin de 30% din capacitate, deoarece oferta de materie primă de pe piaţă este foarte scăzută. Producţia de conserve de legume şi fructe este estimată pentru acest an la 30.000 - 40.000 de tone, faţă de 160.000 de tone obţinute anul trecut, conform datelor Romconserv. (Mediafax)

Chrysler aparţine fondului Cerebus

DaimlerChrysler a încheiat ieri procedura de transfer al capitalului majoritar al Grupului Chrysler şi a serviciilor financiare aferente în zona NAFTA către o filială a Cerberus Capital Management. Conform anunţului făcut din luna mai 2007, Cerberus va primi 80,1% din acţiunile Chrysler Holding, în timp ce DaimlerChrysler va păstra 19,9% din acţiuni. Efectele asupra situaţiei financiare a DaimlerChrysler vor putea fi analizate la 29 august 2007. (Iulian Buduşan)

Roşia Poieni, în atenţia Consiliului Concurenţei

Consiliul Concurenţei analizează contractul de cooperare încheiat între consorţiul format din Energo Mineral SA, Cuprom SA şi Ipronef SA, pe de o parte, şi Cuprumin SA Abrud, pe de altă parte, având ca obiect exploatarea perimetrului minier Roşia Poien. Cooperarea se va desfăşura pe o perioadă de 10 ani, cu posibilitatea prelungirii pentru perioade succesive de câte cinci ani şi sub rezerva posibilităţii încetării contractului ca urmare a deciziei Ministerului Economiei de a privatiza societatea. (NewsIn)

Afacerile ButanGas, în creştere cu 25%

Compania a înregistrat în primul semestru o cifră de afaceri de 29,6 milioane de euro, în creştere cu 25% faţă de perioada similară a anului trecut, şi un profit net de 1,27 milioane de euro, de trei ori mai mare decât câştigul din intervalul ianuarie-iunie 2006. ButanGas prognozează menţinerea sau îmbunătăţirea actualului ritm de creştere a afacerilor şi a profitului şi consolidarea poziţiei grupului pe piaţa distribuţiei de Gaz Petrolier Lichefiat (GPL). În primele trei luni, compania a avut un profit de 1,2 milioane euro, la o cifră de afaceri în creştere cu 70%, la 15,8 milioane euro. (Mediafax)

Vânzări în creştere pentru G'market

Compania Gimrom Holding, operatorul supermarketurilor G'market, a înregistrat în primele şase luni o cifră de afaceri de 25 de milioane de euro, în avans cu 28% faţă de primul semestru din 2006, evoluţia fiind susţinută şi de creşterea veniturilor populaţiei. "Avansul de 28% din primul semestru se justifică prin creşterea nivelului veniturilor din România, ca urmare a aderării la UE", a declarat, pentru Mediafax, directorul de marketing al Gimrom Holding, Erol Inaltekin. Pentru acest an, reprezentanţii companiei estimează afaceri de 60 de milioane de euro. (Mediafax)

BERD - plasamente imobiliare pe piaţa românească

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) finanţează formarea unui fond de investiţii în domeniul imobiliar în Polonia, a cărui valoare iniţială a fost estimată la 155 milioane euro şi care va investi în Europa Centrală şi de Est, inclusiv în România, informează

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite