Nu sunt eu vinovat!

Se zice că, la nivelul popoarelor europene, simţul responsabilităţii se află în interior la nordici şi în exterior la sudici.

Asta se poate traduce astfel: nemţii, englezii, danezii, suedezii, norvegienii, finlandezii sau olandezii caută sursa eşecului în propriile slăbiciuni, în propriile greşeli; în schimb, italienii, spaniolii, portughezii, grecii, sârbii sau românii dau mereu vina pe alţii.

Recunosc această meteahnă la fiecare pas. Când este evident că a greşit, românul caută explicaţii care să nu-l includă. Dacă se va trezi singur pe o insulă, va da vina pe palmier. Dacă se va rătăci în deşert, problema va fi la beduin, iar în Antarctica - la pinguin.

Compatriotul nostru şi-a făcut o mare abilitate în a se refugia din calea responsabilităţii. E capabil chiar să anticipeze, iar uneori îşi pregăteşte alibiuri din timp. Mai întâi anunţă că i se va întâmpla ceva rău, apoi va întâmpina propriu-i eşec cu detaşare: v-am spus eu...?!

Pentru nefericirea românului, vinovat este întotdeauna altcineva. Nevasta - pentru că e cicălitoare; bărbatul - pentru că nu e bun; copilul - pentru că e ştrengar; soacra - pentru că există; vecinul - pentru că se ţine de prostii; dascălul - pentru că ne dă note mici deşi suntem geniali; medicul - pentru că nu ne scapă de boli incurabile; popa - pentru că nu ne pune o pilă la Dumnezeu; poliţistul - pentru că ne amendează deşi suntem perfecţi; ceilalţi şoferi din trafic - pentru că din cauza lor facem accidente; judecătorul - pentru că ne condamnă deşi nu suntem cei mai mari hoţi din ţara asta; arbitrul - pentru că mereu ne fură la fotbal; primarul - pentru că nu ne face curat în faţa casei; guvernul - pentru că nu ne dă bani; statul - pentru că nu ne dă de lucru; preşedintele - pentru toate nenorocirile trecute, prezente şi viitoare; comuniştii - pentru că ne-au nenorocit; capitaliştii - pentru că se gândesc la profit; americanii - pentru că nu ni se mai fac roşiile şi castraveţii (urmare a ploilor acide ce au urmat bombardamentelor din Iugoslavia); ungurii - pentru că vor să ne ia Ardealul; evreii - pentru că pun ei ceva la cale; occidentalii - pentru că vor să ne vândă produsele lor expirate; toţi străinii - pentru că, deşi sunt mai proşti ca noi, trăiesc mai bine ca noi; guvernul mondial - pentru că are un plan diabolic de a ne transforma pe toţi în sclavi.

O cunoştinţă veche a eşuat de vreo zece ani în sticle de vin şi-n halbe de bere. Toacă o pensie pripăşită prin familie şi înjură guvernul de dimineaţa până seara: mama lor de escroci, din cauza lor n-am eu servici... Şi pentru că nu duce lipsă de timp, trece în revistă batalioane de hoţi şi regimente de proşti, de la vânzătorul care-i pune dero în bere (hai, domne, se simte la gust!) până la dobitocul de Bush ăl mic (nu degeaba a dat ăla cu pantoful după el...).

Într-o zi a venit un reporter hotărât să se angajeze la „Adevărul". Tocmai se despărţise de alt ziar pentru că, evident, redactorul-şef de acolo era un dobitoc, patronul - un securist, iar redacţia colcăia de analfabeţi. Cu excepţia lui, se înţelege. L-am trimis la plimbare. Aşa voi face, de câte ori am ocazia, cu orice compatriot care nu e capabil să-şi recunoască greşeala şi, pe cale de consecinţă, să-şi asume responsabilitatea. Pe proşti îi mai înveţi, pe hoţi îi mai îndrepţi, dar fudulii neprihăniţi sunt o cauză pierdută.