Micuţii campioni de la „Protecţia Copilului”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La numai 12 ani, Adi se mândreşte cu titlul de campion european la karate. Puştiul a reuşit să învingă sportivi din ţări ca Marea Britanie, Olanda, Italia sau Ucraina. În urmă cu aproape nouă ani, băiatul a fost dat în plasament din cauza problemelor dintre părinţii săi. Femeia care îl creşte acum, asistentul maternal V iorica Barbu  (66 de ani) din Bucureşti, îl iubeşte ca şi cum ar fi nepotul ei.

De altfel, Adrian îi spune „mamaie" şi face tot posibilul să o bucure cu reuşitele sale. Anul trecut, băiatul a fost inclus în programul "Liga tinerilor sportivi" derulat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sector 6. De atunci antrenamentele, alături de alţi copii aflaţi în plasament, îi ocupă o mare parte din timpul liber. Specialiştii de la Protecţia Copilului spun că sportul îi ajută pe copii să se dezvolte normal, iar unii dintre ei ajung să facă performanţă.

Vrea să fie SPP-ist

Adrian Andreescu abia aşteaptă să crească mare. Are un vis de îndeplinit: vrea să apere preşedinţi, adică vrea să lucreze la SPP (Serviciul de Protecţie şi Pază), iar când o să iasă la pensie o să fie „bodyguard de vedete". Între timp o să treacă toate examenele de „grade", „centuri" şi „dani" până o să ajungă „sensei" ca să antreneze la rândul lui, alţi viitori campioni. Acum  însă încearcă să se comporte ca un copil obişnuit pentru că „statutul" de campion nu îl scuteşte de şcoală. E bun şi la învăţătură şi are calificative bune şi foarte bune la majoritatea materiilor.

Este elev în clasa a V-a la Şcoala „Marin Preda" din sectorul 6 al Capitalei. „Cel mai mult îmi place sportul. De altfel mă antrenez cam câte două ore în fiecare zi, dar am note bune şi la română, matematică, engleză. Acum mă pregătesc pentru următoarele concursuri din acest an. Îmi place şi fotbalul şi aş vrea să fac parte şi din echipa şcolii", ne-a spus campionul.

Nu suportă vasele murdare

„Bunica" spune că Adi este foarte cuminte şi că nu suportă dezordinea. „Dă cu aspiratorul, şterge praful iar dacă găseşte în chiuvetă vreo farfurie murdară o spală imediat. Nu suportă să vadă vase murdare. El mă ajută şi la piaţă şi de multe ori stă lângă mine şi atunci când gătesc. Îi plac foarte mult ciorbele. Sunt rari copiii care lasă cartofii prăjiţi sau alte mâncăruri nesănătoase pentru ciorbe", ne-a povestit Viorica.

„Sora" îi calcă pe urme

Nicoleta Florentina Iordache (12 ani) a ajuns în grija Vioricăi Barbu, în acelaşi timp cu Adrian. Deşi provin din familii diferite, cei doi se consideră fraţi. Învaţă la aceeaşi şcoală şi fac aceleaşi antrenamente la karate. La ultimul concurs, Nicoleta a luat locul al treilea. La şcoală învaţă binişor. Ea şi-ar dori ca într-o zi să fie o „doctoriţă cunoscută" deşi „mamaie" spune că „îi cam plac hainele frumoase şi e posibil ca la un moment dat să vrea ori să le croiască, ori să le prezinte". ­Altfel, Coco (aşa este alintată acasă) este un pic timidă, iar specialiştii de la DGASPC Sector 6 au inclus-o şi pe ea  în programul „Liga tinerilor sportivi", tocmai pentru a o ajuta să scape de această problemă.

Karatistul cu talent de pictor

Andrei Constantin  (9 ani) este crescut de Ana Rădan (56 ani). Femeia l-a îndrăgit din momentul în care i-a fost dat în plasament. "Avea un anişor când l-am luat. Acum îl consider copilul meu. La şcoală învaţă foarte bine. La antrenamente face tot posibilul să-i iasă toate schemele bune. Până acum a ieşit de trei ori pe locul al doilea şi o dată pe locul al treilea la diverse concursuri din ţară. E ambiţios şi vrea să ajungă şi el campion ca Adrian", ne-a spus Ana. Andrei mai are câteva talente. Desenează foarte frumos. "Şi mai e ceva. Îi plac foarte mult roboţii. Nu se ştie cum poate evolua şi poate contruieşte unul", a spus amuzată asistenta maternal a lui Andrei. Băiatul vrea să devină medic.

"Băieţii de la fotbal sunt mai disciplinaţi şi au început să înveţe bine la şcoală pentru că ştiu că altfel vor pierde echipa. Karatiştii au mai multă încredere în ei, iar cei care fac teatru şi muzică vorbesc mai frumos şi sunt mai interesaţi de studiu.''
Mihaela Drăgoi şeful Biroului Comunicare DGASPC Sector 6

Programe sociale în funcţie de problemele copiilor

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sector 6 are în prezent aproximativ 250 de minori incluşi în diverse programe, în funcţie de problemele de comportament pe care le au . Peste 100 practică fotbal, karate, şah şi tenis. Ceilalţi fac muzică, teatru sau pictează.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite