Margareta Costea despre legăturile cu Voicu: "Ar fi cazul să fiu lăsată în pace"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi numele soacrei lui Mircea Geoană, Margareta Costea, este legat de Cătălin Voicu, ca fiind unul dintre beneficiarii serviciilor "reţelei Voicu",  ea declară că nu l-a cunoscut pe senator în 2006. Presa susţine că Margareta Costea a avut o întâlnire cu Voicu, în care i s-ar fi promis sprijin pentru închiderea dosarului penal privind obţinerea certificatului de revoluţionar.

"Circul legat de dosarul meu s-a încheiat în 2006, când nici nu ştiam că există cetăţeanul, domnul general Voicu", a declarat soacra lui Geoană, într-o intervenţie telefonică la Realitatea TV.

Ea a refuzat însă să răspundă dacă există vreun moment în care să fi avut vreo întrevedere cu Voicu. "Ar fi cazul să fiu lăsată în pace că am fost şi aşa destul mult prea mult amestecată în lucruri cu care nu aveam nicio tangenţă", a spus Margareta Costea.

Voicu însă, susţine că se cunoaşte cu soacra fostului preşedinte PSD.

Un document redactat în 23 decembrie 1989, chiar de Margareta Costea, şi citat de Radu Moraru la emisiunea "Naşul", indică modul în care ea a devenit revoluţionară.

"În ziua de 23 am început, împreună cu mai multe persoane, să punem sticle într-un camion pentru a fi făcute incendiare...Am încercat să cobor prin spate şi am căzut trăgând după mine şi o ladă cu sticle, care mi-a căzut pe picior. Şocul a fost foarte puternic, piciorul fiind rănit”.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite