Managerul Spitalului „Victor Babeş” din Capitală: Au început să vină familii întregi, toţi cu Covid, niciunul nu e vaccinat. Vin în ultimul stadiu al bolii

Managerul Spitalului „Victor Babeş” din Capitală: Au început să vină familii întregi, toţi cu Covid, niciunul nu e vaccinat. Vin în ultimul stadiu al bolii

Managerul Spitalului „V. Babeş” : Nu vă jucaţi cu viaţa voastră sau a familiilor voastre, că o să veniţi într-un moment în care să nu mai putem face nimic pentru voi" FOTO ilustrativă: Shutterstock

Familii întregi de persoane nevaccinate anti-COVID au fost internate în utima perioadă la spitale, toţi infectaţi, atrage atenţia medicul Simin Aysel Florescu, managerul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase "Victor Babeş" din Capitală. El avertizează că din păcate cei mai mulţi vin în ultimul stadiu al bolii. „Nu vă jucaţi cu viaţa voastră sau a familiilor voastre”, transmite medicul.

Ştiri pe aceeaşi temă

"În ultimele zile au început să vină familii întregi, toţi cu Covid, niciunul nu e vaccinat, nici cei care puteau, nici cei cu factor de risc. Ajung să-şi infecteze toată familia sau se infectează simultan şi ajung la noi internaţi. Avem şi nou născuţi, în jur de 3 - 4 luni", a declarat medicul Simin Aysel Florescu, managerul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase "Victor Babeş" din Capitală, la Digi24.

Managerul Spitalului „V. Babeş” a atras atenţia că pacienţii ignoră simptomele şi încearcă să se trateze acasă, iar dacă se testează, iar testele arată că sunt infectaţi nu comunică acest lucru.

"Ajung în ultimul stadiu al bolii. Dacă vin după 8-9 zile şi vin cu insuficientă respiratorie şi ajung direct la ATI, sunt greu de tratat. Dacă măcar ar veni în primele zile ale bolii i-am ajuta mai mult. Din nefericire iau medicamente după ce au citit pe net, pe site-uri anti-vaccinare sau de tratamente naturiste şi pe lângă faptul că nu-i ajută cu nimic îi mai supun şi la efecte adverse. Parcă trăim într-un film absurd, o luăm de la capăt cu observaţiile. Mesaj mai direct că acesta nu există: nu vă jucaţi cu viaţa voastră sau a familiilor voastre, că o să veniţi într-un moment în care să nu mai putem face nimic pentru voi", a avertizat medicul.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările