Mulţi comentatori români, mai ales cei din prezenţi în social media, au folosit această ocazie pentru a deplânge situaţia Irlandei şi pentru a susţine necesitatea modificării Constituţie din România. S-au amestecat, rând pe rând, argumentele demografice cu cele din zona drepturilor omului, Irlanda cu România şi ideile promovate de Varadkar cu cele susţinute de Dragnea. Pentru cei ce vor să dezbată pe temă, contribui şi eu cu nişte puncte de discuţie:

1. Situaţia demografică din Irlanda nu s-a îmbunătăţit (doar) datorită numărului mare de naşteri a nativilor ci, mai ales, datorită imigranţilor. În ultimii 20 ani, Irlanda a devenit „acasă“ pentru vreo 400.000 de oameni, mai ales din Europa de Est, cifră care reprezintă cam 10% din totalul populaţiei. Multi dintre ei, mai ales polonezii, românii, lituanienii şi brazilienii, au contribuit, în mai mare măsură, la numărul de naşteri din mica republică. Dacă ţinem cont şi de faptul că în ultimii 35 de ani, odată cu aderarea la precursorul Uniunii Europene, lucru care a adus cu sine o îmbunătăţire semnificativă a standardului de viaţă, cam 150,000 de britanici şi americani au devenit rezidenţi, sporul demografic înregistrat de Irlanda se vede un pic altfel. Nu în ultimul rând, trebuie avut în vedere faptul că în Irlanda avortul nu a fost legal vreodată.

În paralel, s-a considerat ca statul laic irlandez trebuie să ofere un răspuns la dramele miilor de femei care făceau avorturi ilegale şi să ofere posibilitatea acestora de a alege garantându-le accesul la toate serviciile la care are dreptul orice cetăţean.

2. Irlanda este o ţară mică cu o istorie extrem de puternică. Continuatori ai civilizaţiei celţilor, puternic influenţaţi de vikingi, întotdeauna în luptă pentru a-şi păstra identitatea şi apartenenţa culturală în relaţia cu Anglia şi cu o extrem de puternică prezenţă publică a Bisericii Catolice, interzicerea avortului a fost promovată ca o nevoie patriotico-identitar-religioasă. Globalizarea ultimilor decenii a adus cu sine nevoia de adaptare a Irlandei la contextul european, astfel încât aceasta să rămână competitivă economic şi pentru a continua să atragă forţa de muncă calificată, ceea ce reprezintă, poate, principala resursă economică a timpurilor noastre. Măsura se înscrie, din punctul meu de vedere, în setul de mari reforme economice începute în anii 80, reforme care au transformat Irlanda din cea mai săracă regiune a spaţiului de liber schimb, în „tigrul celtic al dezvoltării europene“. De aceea, cred că aceasta validare a nevoii de a schimba constituţia irlandeză nu ţine doar de drepturile omului ci este şi un smart economic argument pe care Irlanda îl aduce în favoarea sa. 

3. Prim-ministrul Varadkar este politicianul care beneficiază de o cotă destul de mare de încredere. Este pe jumătate indian, tânăr (are 39 de ani), medic, iar în viaţa privată este gay. Nu aş fi adus în atenţie aceste aspecte, care sunt irelevante pentru ceea s-a întâmplat, dacă actualul prim-ministru al Irlandei nu ar fi fost ales preşedinte al partidului de guvernământ cu vreo 75% din voturi (lucru care arată că toate aceste aspect nici măcar nu au fost aduse în discuţie). Societatea irlandeză s-a schimbat şi pune presiune ca politicienii care-i reprezintă să creeze cadrul legal care să certifice aceste schimbări.

Între timp, la noi în România, avem parte de lideri politici care promovează valorile secolului XIX întărind dihonia între cetăţeni. Viziunea economică a României se rezumă la a petici găurile create de măsuri super-slab fundamentate şi strategia de atragere şi dezvoltare a resursei umane se evidenţiază prin lipsă. În ciuda atenţionărilor repetate ale specialiştilor, situaţia demografică critică în care ne vom afla în viitorul relativ apropiat nu trezeşte nicio reacţie solidă. Nu în ultimul rând, numărul radicalilor care au ridicat înjurătura şi ura la rang de acţiune civică pare a fi, din ce în ce mai mare.

Ce nu înţeleg radicalii este ca atunci când saluţi rezultatul referendumului din Irlanda nu înseamnă neapărat ca eşti „pentru avort" sau ca tu ai face asta, ci că susţii dreptul cetăţeanului „de a alege" ce face cu viaţa şi cu trupul său, chiar şi atunci când ceea ce respectivul face nu caracterizează felul tău de a acţiona. Îmi închipui o suită de referendumişti care, la cele spuse de mai sus, ar spune că: „Bine, mă, să aleagă, însă trebuie să aleagă ceea ce este «bine», şi ceea ce-i bine este scris în Scripturi“, inducând astfel ideea că ei reuşesc să traducă cel mai bine ceea ca Dumnezeu ne-a lăsat scris.

Trecând peste faptul că suntem un stat laic şi că legile nu ar trebui să aibă fundamentare religioasă, aceasta idee naşte, în mintea mea, o altă întrebare: Vă daţi seama ce s-ar fi întâmplat dacă Dumnezeu ar fi gândit şi acţionat fix cum gândesc cei ce susţin că-i îndeplinesc Cuvântul? Cum ar fi trebuit să reacţioneze Bunul în momentul în care vede cât de mulţi oameni îi iau numele în deşert, câţi nu-şi cinstesc părinţii, câţi ucid, fură sau ridică mâna asupra aproapelui său? El ne-a înzestrat cu dreptul de a alege, pe care l-a încurajat şi respectat chiar şi atunci când Omul a făcut ceea ce El I-a spus, clar şi răspicat, să nu facă. Şi atunci, de ce oare continuăm să credem că suntem mai vrednici chiar decât cel pentru care spunem că luptăm? 

Referendumul din Irlanda a fost despre dreptul de a alege, dezvoltare economică şi viitor. În plus, el ne demonstrează, fără de putinţă de tăgadă, că, chiar şi atunci când astfel de restricţii există în Constituţie, acestea pot fi schimbate de cei ce îşi doresc asta.

Şi la noi, vremurile şi societatea s-au schimbat. Politicienii români doar trebuie să vadă. Şi să acţioneze în consecinţă...