Ioan Avram Mureşan: „Mă întorc în politică după ce ies din puşcărie“

Ioan Avram Mureşan: „Mă întorc în politică după ce ies din puşcărie“

Ioan Avram Mureşan, copleşit de moartea fiului său. În medalion, Dan Mureşan

Fostul ministrul al Agriculturii Ioan Avram Mureşan a povestit cum a resimţit moartea fiului său, despărţiţi fiind de două continente, o mare şi un rând de gratii.

Ştiri pe aceeaşi temă

Fostul ministru al Agriculturii în guvernarea CDR, Ioan Avram Mureşan, a aflat din spatele gratiilor o veste groaznică: fiul său a murit în Kenya, ţară în care era implicat în organizarea unei campanii electorale pentru concurentul actualului preşedinte.
 
„Nu mor eu cu atâtea boli şi moare un tânăr de 31 de ani", spune Ioan Avram Mureşan, cu un amestec de ironie şi tristeţe, în sala de vizite a Penitenciarului de Maximă Securitatea Gherla, unde este condamnat la 7 ani de închisoare cu executare pentru deturnare de fonduri.  „Avea toate analizele bune. Singurele probleme de sănătate pe care le avea erau nişte toxiinfecţii, din cauza apei sau a mâncării din diferitele locuri pe unde mergea", completează bărbatul cu cearcăne adânci şi cu privirea coborâtă. Îşi aduce aminte că de 6-7 ani, de când a terminat studiile, fiul său, Dany - cum îi alintă - a fost consilier politic în zone periculoase din lume precum Filipine, India, Azerbaidjan, Albania sau Columbia.

„Nu mi-a spus vreodată că viaţa i-a fost pusă în pericol. Ştiu că atunci când conducea campanii electorale în aceste ţări nu se expunea la pericole. El şi ceilalţi angajaţi ai firmei englezeşti de consultanţă politică erau cazaţi la  hoteluri sigure şi nu intrau în contact cu oameni periculoşi", spune el. Nu vrea să facă speculaţii în legătura cu posibilele cauze ale morţii: „Nu vreau să mă pronunţ în această privinţă. Soţia mea a ajuns astăzi în Kenya şi mi-a dat ultimele veşti.

L-au găsit sâmbătă dimineaţa mort în camera lui de hotel. Era cu laptopul pe genunchi, cu televizorul aprins şi cu un pahar de vin lângă el. Îi plăcea înainte de culcare să bea un pahar de vin. Ultimul e-mail trimis a fost la ora 2.30 noaptea către prietena lui Delia, care locuieşte în Londra. Nu era nimic suspect în acel mail". Ioan Mureşan vorbise cu fiul său vineri seara, cu câteva ore înainte de tragicul eveniment, acesta spunându-i că a pus pe roate misiunea din Kenya, unde conducea campania electorală pentru contracandidatul actualului preşedinte al ţării, şi că în curând se va întoarce acasă. A început lucrul în Kenya în această primăvară.

Plecat din clasa a VII-a

De duminică, de când a aflat tragica veste, fostul ministrul nu conteneşte să analizeze: „Mă întreb dacă a făcut bine să meargă pe acest drum. Plecarea lui în străinătate s-a datorat concepţiei mele despre lume. Îmi amintesc că am avut o discuţie cu Andrei Marga şi i-am spus că nu pot aştepta până se fac toate reformele educaţiei la noi, pentru că Dănuţ creşte. Fără îndoială, cred că aş alege acelaşi drum, cred cu tărie că avem nevoie de oameni cu educaţie occidentală care să schimbe lucrurile la noi". Planul familiei era ca până la 35 de ani Dănuţ să acumuleze experienţă în lume şi apoi să se întoarcă în ţară.

Băimăreanul îşi aduce aminte cum a decis să-l trimită pe Dan încă din clasa a VII-a la un colegiu din Anglia, condus de călugări benedictini: "Parlamentar fiind, mă întorceam acasă la sfârşit de săptămână şi îmi spune soţia: «Nu ştiu ce să mai fac cu Dănuţ, nu mai ascultă de mine. Trebuie să-l disciplinăm cumva». Soţia avea un frate în Anglia, care ne-a trimis un catalog cu 16.000 de şcoli private din Anglia. Am trimis scrisori la trei dintre ele. Două ne-au răspuns. Cel ales, Colegiul Downside, din vestul Angliei, avea taxe pe care nu ni le puteam permite - 3.600 de lire pe semestru. Le-am scris înapoi, prezentându-le situaţia din România, şi au fost de acord să suporte ei 50% din taxe". 

Învăţat de călugării benedictini

După câteva luni, fostul demnitar, aflat în vizită la colegiu, a rămas impresionat de stilul cazon al instituţiei. „Dormea într-o cameră cu 40 de paturi. Pe jos era doar piatră. Cinci ani a învăţat la acest colegiu şi rezultatele au fost excelente. S-a schimbat foarte mult. Aici s-au pus bazele educaţiei sale şi a puterii sale intelectuale. Datorită acestei educaţii a fost admis la London School of Economics", îşi aminteşte Mureşan. Şi din studenţie tatăl lui Dan a rămas cu amintiri plăcute. „În fiecare vară venea acasă, în Baia Mare, cu colegi de facultate, din Anglia, din India, Pakistan, Elveţia. Îmi aduc aminte de o fotografie extraordinară de la nunta unui prieten indian al cărui cavaler de onoare a fost. Toţi erau îmbrăcaţi în haine indiene, numai Dany era în costum, dar fără pantofi", spune zâmbind Mureşan. 

 „Şi de acum încolo tot pe el mă bazez"

„De dumincă încoace, m-am gândit de nenumărate ori la ce ar fi vrut el de la mine", spune bărbatul înecat de lacrimi. „Acum ştiu. Trebuie să fac asta pentru Dan, care era un tip elegant, corect şi distins. Trebuie s-o iau de la început. Credeam că pot să mă retrag la Baia Mare,  să nu mai am de-a face cu Bucureştiul. Faptul că exista Dan era un sprijin extraordinar pentru mine. Îl aşteptam pe el să se întoarcă. Acum însă, simt că nu mă reprezintă nimeni la Bucureşti. Mă întorc în politică după ce ies din puşcărie. El m-a ajutat până acum şi de acum încolo tot pe el mă bazez,
amintirea lui, imaginea lui mă vor ajuta", a spus, uşurat, Mureşan.

"Vineri am vorbit cu el, era foarte optimist. A spus că se întoarce cu documente interesante pentru procesul meu.''
Ioan Avram Mureşan fost ministru

Revizuirea procesului

Întorcându-se în celula lui, fostul ministru a dezvăluit, cu un licăr de speranţă în ochi, că în toamnă va cere revizuirea procesului în urma căruia a fost condamnat la 7 ani de închisoare, întrucât ar fi apărut dovezi noi.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările