Gabriel are nevoie în continuare de ajutorul nostru pentru a se face bine. Doar aşa poate ajunge în Franţa, unde luna aceasta va fi operat

Gabriel are nevoie în continuare de ajutorul nostru pentru a se face bine. Doar aşa poate ajunge în Franţa, unde luna aceasta va fi operat

Gabriel Bălăcean are nevoie de donaţii pentru a fi operat

Gabriel suferă de o boală vasculară rară. Adolescentul poate fi operat în Franţa şi intervenţia medicală va fi decontată de stat. Până la operaţie, Gabriel are însă nevoie în continuare de tratament. Acest tratament este costisitor şi mama lui Gabriel şi-a epuizat toate resursele financiare, aşa că are nevoie de ajutorul nostru. Orice donaţie contează pentru Gabriel.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Ne pregătim de plecare însă din păcate nu ne ajung bănuţii. Mai am strict bănuţii pentru drenaj şi exerciţii. Drumul în Franţa şi cazarea ne costă trebuie să le plătim noi”, a spus mama lui Gabi. 
 
Gabriel suferă de o boală vasculară rară care s-a declanşat la vârsta de 3 ani. De atunci, mama lui Gabriel, care îşi creşte singură copilul, a stat mai mult în spital decât acasă.
 
Micuţul a fost diagnosticat la spitalul Marie Curie cu sindromul „Klippel Trenaunay“. Avea dureri în tot corpul şi infecţia i-a schimbat culoarea piciorului. De la diagnostic au trecut 12 ani şi Gabriel luptă, alături de mama sa, să se facă bine şi să ducă o viaţă normală. Gabriel urmează să fie operat în Franţa, la Marsilia, şi statul român va suporta toată operaţia. Însă, până la operaţie, Gabriel trebuie să urmeze un tratament costisitor şi resursele financiare ale mamei s-au terminat. „Tratamentul constă în drenaj zilnic. O şedinţă de drenaj costă 200 de lei. Cu ajutorul acestui tratament limfedemul lui Gabriel poate fi ţinut sub control”, ne spune mama.
 
Alături de şedinţele de drenaj, de aproape două luni, Gabriel face cu un instructor specializat un program special de exerciţii: „La aceste şedinţe de drenaj se adaugă exerciţiile specifice pe care Gabriel le face pentru a-l ajuta ca să circule limfa şi că capete echilibru din nou. Ar trebui să facem şedinţele cât mai des, minim cinci zile pe săptămână, dar nu ne permitem momentan. În prezent, facem două şedinţe pe săptămână, ceea ce înseamnă opt pe lună. Plătesc pentru acestea 1000 de lei”, transmite mama lui Gabriel.
 
 
Tratament în Germania timp de 42 e zile: 12.000 de euro
 
Mama lui Gabriel ne-a mai spus că cei de la Direcţia de Sănătate Publică i-au recomandat lui Gabriel să facă un tratament care dă rezultate, în Germania. „Acolo, şedinţele ar fi zilnice, timp de 42 de zile, şi totul e mult mai intensiv decât se face în ţară. Însă, costă în jur de 12.000 de euro. În aceşti bani intră tratamentul, mâncarea şi cazarea. Dar, statul nu decontează tratamente în străinătate şi nu ne permitem”, a povestit femeia.
  
Diagnosticat cu sindromul „Klippel Trenaunay“
 
La vârsta de 3 ani a făcut prima infecţie care, printre altele, s-a manifestat cu schimbarea culorii piciorului. „Era rosu spre grena. Copilul avea temperatura mare, 40 de grade şi dureri în tot corpul”, spune femeia. S-a internat împreună cu micuţul la Spitalul Marie Curie. Aici, copilul a fost diagnosticat cu sindromul „Klippel Trenaunay“.„Este o malformaţie venoasă congenitală ce se caracterizează prin triada simptomatică: varice nesistematizate, frecvent unilaterale ale membrelor inferioare, hipertrofia membrului afectat şi angiom cutanat. În lipsa unui tratament, sindromul Klippel-Trenaunay se poate complica (evoluţia varicelor spre insuficienţă venoasă cronică până la ulcer varicos cu posibilitatea apariţiei de hemoragii masive, tromboflebite, trombembolism pulmonar etc.). Am stat cu Gabi aproape două luni în spital. Face astfel de infecţii cam o dată pe an şi când le face trebuie internat ca să nu apară complicaţii. I se administrează antibiotice foarte puternice, dar şi antiinflamatoare pentru că durerile sunt în tot corpul şi sunt cumplite. Primeşte şi anticoagulante pentru a preveni hemoragia internă”, mai arată mămica. 
 
Femeia îşi mai aminteşte că, acum 6 ani, băiatul s-a ciupit din greşeală la piciorul stâng (cel cu malformaţia). În două zile piciorul a început să îşi schimbe culoarea şi să apară durerile în tot corpul.
„Ne-am internat şi s-a intervenit chirurgical. După ce ne-am externat prin locul unde a fost chiuretat a început să curgă limfa, curgea ca la robinet. În maximum cinci minute se umplea o rolă de pansament. Timp de aproape două luni nu am putut ieşi din casă. Cu cataplasme şi tincturi abia am reuşit să refacem locul ca să nu mai curgă limfa. Locul încă este sensibil şi face unghii încarnate care trebuie tratate pentru că, dacă are fie numai şi un pic de puroi, încep durerile şi piciorul începe să-şi schimbe culoarea.
 
Trebuie avut grijă tot timpul să nu fie lovit în piciorul bolnav, să nu se taie, iar încălţămintea să nu-l bată. De obicei, îi cumpăr încălţămintea cu două numere mai mari, ca să nu-l jeneze. Dacă încălţămintea nu este bună sau îl strânge, începe să-i curgă limfa şi locul trebuie dezinfectat şi schimbat pansamentul. Să nu stea în umezeală pentru că face dermatită. De altfel, a şi făcut la un moment dat. A durat aproape o lună  până s-a vindecat”, mai spune printre lacrimi mama. 
 
Gabriel a învăţat japoneza singur
 
Gabriel învaţă foarte bine la şcoală şi nu a rămas în urma colegilor săi, deşi are o gravă problemă de sănătate. Acum este la liceu în clasa a XI-a şi este un copil curios şi inteligent: „A început să înveţe japoneza singur. Acum se luptă să înveţe să deseneze grafic. Este un copil care vrea să facă ceva în viaţă. Se luptă. Însă, de multe ori, acestă problemă de sănătate îl împedică în ceea ce face, pentru că are nişte dureri foarte mari. Nu l-am văzut niciodată să plângă, doar zice: <Mama, dă-mi ceva de durere că nu mai suport>. Din păcate, antiinflamatoare nu-şi mai fac efectul fiindcă a luat foarte multe şi corpul s-a obişnuit cu ele”, ne-a mărturisit mama.
 
 
 
Gabriel are nevoie de sprijinul oamenilor inimoşi pentru a trece peste această încercare pe care nu a ales-o. Orice donaţie este importantă pentru un adolescent care aşteaptă să se poată bucura de viaţă
 
Tratamentul este însă costisitor iar Gabriel are nevoie de ajutorul nostru pentru a reuşi să lupte cu boala. Dacă doriţi să-l ajutaţi pe Gabi, puteţi depune bani în contul deschis pe numele Oana Bălăcean (mama). IBAN: RO43BRDE 426 SV600 2168 4260 
 
Mama lui Gabi arată că ultimele facturi de la drenaj şi exerciţiile medicale sunt foarte costisitoare.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: