Flashmob în centrul Bucureştiului pentru a comemora Raptul Basarabiei

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe data de 28 iunie 1940 trupele ruse treceau graniţa cu România pentru a ocupa din nou partea sa de Est, Republica Moldova-Basarabia. Peste 300 000 de români aveau să cadă victime ale acestei odioase ocupaţii.

Pentru a comemora acest eveniment dramatic din istoria poporului român, câteva sute de tineri vor realiza un flashmob în centrul capitalei tuturor românilor - Bucureşti( în Piaţa Revoluţiei).

Tinerii se vor strânge în tricouri negre pe 28 iunie, începând cu ora 17.30, pentru ca la ora 18.03 să cadă morţi în dreptul statuii lui Carol I din Piaţa Revoluţiei. Timp de şapte minute se va păstra aceasta poziţie în timp ce tineri muzicieni vor interpreta o melodie funebră.

Totul se realizează pentru a atrage atenţia opiniei publice din România asupra faptului că este necesar ca să ne implicăm mai mult în aducerea celor peste trei milioane de români acasă prin anularea graniţei existente pe Prut.

Acţiunea este una deschisă şi la ea poate participa oricine cu condiţia purtării tricoului negru în semn de doliu petru victimele de după 28 iunie 1940.

Evenimentul este organizat de Platforma Civică Acţiunea 2012, aceeaşi care a reuşit să strângă până acum peste 75000 de semnături pentru o lege care să facă din românii basarabeni o prioritate a statului român.

Între timp la Chişinău tinerii care în 2009 au dat jos comunismul vor ieşi în stradă pentru a strânge semnături în cadrul campaniei Aducem Basarabia Acasă. Gestul este unul simbolic şi se doreşte a se arăta astfel unitatea românilor din întreg spaţiul românesc, români care vor ca Republica Moldova să devină o prioritate a statului român. 

Tinerii din imaginele de mai jos sunt cei care reprezintă viitorul Republicii Moldova iar România nu are voie să nu vibreze la acest lucru.


Video streaming by Ustream

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite