Epidemia de E.coli este cea mai gravă de acest tip din lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Laboratoarele lumii analizează potenţialul letal al bacteriei E.coli mutant  Foto: Reuters
Laboratoarele lumii analizează potenţialul letal al bacteriei E.coli mutant Foto: Reuters

Un institut sanitar german afirmă că epidemia care a provocat moartea a 35 de persoane în Europa, cauzată de o formă virulentă a bacteriei E.coli enterohemoragică (Eceh), este cea mai gravă de acest tip înregistrată până în prezent.

"Până în prezent, acest val de cazuri de Eceh şi de sindrom hemolitic şi uremic (SHU) din Germania este cel mai important înregistrat în lume", a afirmat duminică o purtătoare de cuvânt a Institutului federal pentru evaluarea riscurilor (BfR), Nele Boehme, citată de AFP.

Bacteria Eceh a provocat până în prezent moartea a 34 de persoane în Germania şi a uneia în Suedia.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) menţionează 3.255 de îmbolnăviri, confirmate sau suspecte, în 16 ţări (Germania, Danemarca, Suedia, Austria, Canada, Franţa, Cehia, Grecia, Olanda, Luxemburg, Norvegia, Polonia, Spania, Elveţia, Marea Britanie şi Statele Unite). Potrivit OMS, cu cinci excepţii, toate cazurile au legătură cu Germania.

După săptămâni de incertitudini, autorităţile germane au confirmat sâmbătă originea contaminării: seminţe germinate provenite de la o fermă bio din nordul Germaniei, Gaertnerhof din Bienenbuettel. Exploataţia a fost închisă.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite