Ecaterina Andronescu: Clasa pregătitoare în ciclul primar este o idee năstrușnică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu

Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, consideră că introducerea clasei pregătitoare în ciclul primar, din toamnă, este o idee „năstrușnică, forțată și nefinanțată".

Potrivit ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu, clasa pregătitoare nu a fost pregătită deloc, deşi o astfel de măsură, care schimbă sistemul, trebuie luată după un studiu de impact.

„Cum vor reacţiona împreună copii de cinci ani cu cei de a XII-a? Trebuie să facem o evaluare după primul semestru", a spus, joi, Andronescu.

În acelaşi context, ministrul Educaţiei a spus că va trebui analizat în ce măsură se vor integra copii foarte mici, din clasa pregătitoare, alături de unii mult mai mari decât ei ca vârstă şi care vor fi efectele acestei integrări.

Andronescu a subliniat că va fi evaluată şi pregătirea cadrelor didactice de la clasele pregătitoare, adăugând că a constatat, cu satisfacţie, că aceasta a început deja în judeţul Bistriţa Năsăud.

Pentru clasa pregătitoare, care va fi introdusă în premieră, din toamnă, în ciclul primar, a fost achiziţionat mobilierul şi urmează să fie făcute licitaţiile pentru materialele didactice, potrivit oficialilor ministerului. Ministrul Educaţiei a mai spus că, pentru copii din clasele pregătitoare, va fi nevoie să fie amenajate grupuri sanitare separate.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite