Autorităţile de partid şi de stat, cum li se spunea pe vremea aceea, erau depăşite de situaţie, nimic nu mai funcţiona aşa cum ar fi trebuit.

E drept, meteorologii nu prevăzuseră revenirea în forţă a iernii aşa că, supărat foc că rolul conducător al partidului a fost substituit, fie şi numai pentru câteva zile de atotputernicia iernii, Nicolae Ceauşescu le-a tras acestora o săpuneală zdravănă. Terminată, conform obiceiurilor vremii, cu demiterea directorului Institutului de Meteorologie şi Hidrologie, cum se numea pe atunci organismul însărcinat cu timpul probabil.

Amintindu-şi învăţătura marxist-leninistă întărită de contribuţiile de „covârşitoare, neasemuită importanţă teoretică şi practică” aduse la aceasta de „tovarăşul Nicolae Ceauşescu”, învăţătură ce vorbea despre caracterul partinic al presei, angajaţii TVR, acei oameni de încredere ai PCR care aveau avantajul directului, s-au gândit că ar  „da bine” să joace rolul opiniei publice revoltate şi că sunt şi ei îndreptăţiţi să îi beştelească pe bieţii meteorologi.

Mi-o amintesc perfect pe doamna Cornelia Rădulescu, pe vremea aceea tovarăşă, prezentatoare de „pagină internă” la Telejurnal şi ziarist cu puternice convingeri comuniste, confirmate şi de scurta ei carieră cinematografică din filmul Angela merge mai departe, cum l-a întâmpinat, asemenea unei diriginte partinic indignat de comportamentul „huliganic”, neconform statutului de utecişti ai elevilor ei, pe meteorologul de serviciu. Nimeni altul decât, între timp dispărutul, Constantin Ţicu. Care parcă aşteptându-se la ce e mai rău, adoptase deja o vestimentaţie ce indica aproape fără tăgadă faptul că omul e pregătit pentru orice. Chiar şi să fie deportat în Bărăgan.

Mandatară a vocii partidului, „tovarăşa Rădulescu” i-a cerut cu un ton de procuror explicaţii meteorologului. Explicaţii care, de altminteri, nu o interesau deloc pe jurnalista „conştientă” şi „deloc confuză ideologic” din acea vreme. Atât de bine pregătită politic încât până şi vremea rebelă era în ochii şi mintea ei un indiciu că „mai avem lipsuri, tovarăşi!”. Drept pentru care, cu autoritatea conferită de condiţia de activist pe tărâm ideologic, Cornelia Rădulescu i-a ordonat sărmanului Constantin Ţicu să treacă la prognoză.

Au trecut de atunci mai bine de 40 de ani. Şi iată că din nou, săptămâna trecută iarna şi-a reintrat  în drepturi. Drepturi pe care şi le revendicase de astă dată încă cu câteva zile înainte prin vocea angajaţilor de azi ai ANM şi prin sistemul de semnalizare şi avertizare prin coduri de felurite culori. Galben, portocaliu şi roşu. A făcut-o, ca să fim cinstiţi, nici prea- prea, nici foarte-foarte, adică rezonabil, afectând doar o parte din ţară. Exact aceea predispusă natural, geografic, statistic la manifestări de vreme severă. Nimeni nu i-a mai certat pe meteorologi. Mai întâi fiindcă şi-au făcut datoria, mai apoi fiindcă nu mai apar la TVR, rolul lor fiind preluat de niscaiva fătuce cu intonaţii ciudate, specifice vorbitorilor de limbi izolante.

Însă, precum în 1972, şi de astă-dată situaţia a scăpat de sub control. Multe drumuri, unele chiar naţionale, au fost impracticabile şi închise. În Bucureşti, marile străzi şi bulevarde au fost deszăpezite mai prompt şi mai serios decât în anii anteriori, însă spre a nu se crea aglomeraţie şi ca nu cumva să-i strice minune de realizare primăriţa Gabriela Vrânceanu-Firea a decis închiderea şcolilor preţ de o săptămână. În acelaşi Bucureşti s-au mai trezit şi câţiva rectori de universităţi - d-nii Costoiu, Câmpeanu şi - culmea! - până şi rectorul UNATC să se servească aiurea şi complet nejustificat de autonomia universitară suspendând cursurile ca nu cumva să-i supere pe mai marii PSD.

Şcolile au fost închise preţ de o săptămână şi la Baia Mare, unde autorităţile locale, fără primarul ales aflat în închisoare, au preferat să-şi mascheze astfel inactivitatea. Nu mai târziu decât marţea trecută am trăit acolo o adevărată aventură încercând să ajung de la hotel la Teatrul Municipal. Şi ca distracţia să fie completă şi să nu sufăr de singurătate, cam jumătate de drum am fost însoţit de un maidanez.

Nici la Timişoara, viitoare mare Capitală culturală europeană, lucrurile nu stau prea bine, primarul Nicolae Robu, altminteri liberal cu vechime, fiind preocupat preponderent să îi aducă omagii televizate premierului Grindeanu.

Trenurile cu locomotive şi vagoane vechi, mai bătrâne chiar decât foştii miniştri ai Transporturilor Traian Băsescu şi Anca Boagiu la un loc, au întârzieri cu zecile de minute încă din staţiile de formare/îndrumare, în primul rând fiindcă au îngheţat obositele angrenaje electronice şi ele demult ieşite din termenul legal de funcţionare, iar macazele sunt acţionate manual. Aşa ca pe vremea când ministrul Căilor Ferate era tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej. Brusc readus în actualitate de asemănările vizibile între comportamentul lui şi cel al mai marelui PSD, domnul tovarăş Liviu Dragnea. 

Rolul vicepremierului Gabriel Oprea, care, în urmă cu doi-trei ani, se simţea tare bine conducând televizat Comandamentul Central de iarnă în şedinţele căruia se pierdeau secunde preţioase pentru rostirea formulelor de adresare pe placul mai marelui UNPR a fost preluat de noua ministresă care ne citeşte frumos comunicate scrise de alţii. Iar TVR-ul condus de Irina Radu sparge emisiunea complet aiurea spre a transmite recitalurile fostei secretare de şcoală unsă ministru de Interne şi care vrea să fie dată la televizor. O mai vedem si pe primăriţa Capitalei, d-na Firea, lăudându-se tot pe ecranele TVR care îi face publicitate gratuite. Irina Radu e mai slugarnică chiar decât a fost pe vremuri tovarăşa Cornelia Rădulescu, unde mai pui că slugărnicia e utilizată spre a-i masca jocul la două capete.

Actuală, atotputernică şi simptomatică pentru neputinţa autorităţilor române de la toate nivelurile e sintagma condiţii de iarnă. Poate şi pentru că prea ne-am obişnuit ca iarna să fie ca vara. Contrar învăţăturii şi moştenirii aceluiaşi neobosit Traian Băsescu.