Daţi-ne bani!

Tinerii de azi nu pun mare preţ pe familie, nu cred în nimic şi relativizează tot ceea ce altădată însemna valoare morală, nesupusă negocierii. Asta observă sociologii şi universitarii din Occident, care încearcă să atragă atenţia asupra adevăratei cauze a crizei economice.

Altfel spus, toţi vor să trăiască bine fără a da ceva în schimb. Lumea vrea bani pentru a-şi satisface false nevoi, adesea induse de megaindustria consumului. Orice efort personal este subordonat câştigului rapid şi eliberării temporare de sub sevrajul viciului.

În America de Nord, de pildă, politica de emigraţie ţine cont de aceste realităţi. Sistemul de pensii trebuie susţinut de cineva, la fel şi gama de programe sociale. Noile generaţii par a nu fi capabile de asta fără sprijinul celor din „lumile a II-a şi a III-a“, dispuşi să muncească din greu pentru bunăstare. Majoritatea emigranţilor, dar în special asiaticii, nu refuză niciun job care le-ar putea aduce un venit pe baza căruia să înceapă construcţia noii lor vieţi. Ei nu cheltuiesc bani în cluburi şi în restaurante şi nu-şi cumpără ultimele generaţii de tablete şi celulare. Muncesc în speranţa că îşi vor putea cumpăra o casă şi că îşi vor permite să plătească studiile universitare ale copiilor.

Dacă ne gândim mai bine, exact asta făceau bunicii tinerilor occidentali de azi, cei care au adus prosperitatea Vestului. Cumpătarea şi respectarea regulilor au construit aceste societăţi după care aleargă şi acum milioane de oameni. Numai că foarte mulţi dintre cei care râvnesc să o ducă bine nu înţeleg principiul de funcţionare al capitalismului autentic.

Oamenii aceia, care în anii `50, `60 şi `70 aveau case confortabile şi care le-au oferit propriilor copii o viaţă mai bună, credeau în ceva. Ei erau capabili să facă distincţia între bine şi rău, fără a se ascunde de propriile neputinţe morale în spatele formulei „politically correct“. Capitaliştii acelor ani nu rătăceau între „cool attitude“ şi ratare pentru că ştiau ce înseamnă să obţii ceea ce-ţi doreşti prin perseverenţă. În treacăt fie spus, Papa Francisc arată că a înţeles cauza marii crize a Occidentului şi încearcă să impună, prin exemplul personal, o nouă atitudine. Cum va fi receptată aceasta de „generaţia-care-nu-crede-în-nimic“, rămâne de văzut.

Cert este că înmulţirea liderilor politici parazitari şi a focarelor de sărăcie constituie factura iluziilor din care ne ducem traiul de vreo două decenii încoace. Toate acestea sunt valabile şi pentru România, chiar dacă noi ne-am făcut un obicei din a lipsi de la marile dezbateri ale lumii civilizate. Ne-am molipsit de bolile globalizării fără a prinde de veste că există şi leacuri împotriva lor. Valorile morale duc la dobândirea celor materiale şi asta se va confirma încă o dată în istoria umanităţii. Tinerii români plecaţi în Occident înţeleg bine acest adevăr, însă nu ştiu câţi dintre ei se vor mai întoarce acasă.