Cum să devii un părinte mai bun

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un proiect american îşi propune să readucă în casele românilor priceperea de a creşte copii. Lipsa de pregătire a părinţilor a dus la tot mai multe cazuri de copii isterici şi a dat amploare conflictului dintre generaţii.

Părinţii români au tot mai puţin timp pentru copiii lor. Criza economică îi împinge să muncească mai mult. Stresul de la slujbă creşte continuu, iar problemele de zi cu zi îi fac pe adulţi să nu mai găsească înţelegere pentru nevoile şi capriciile copiilor. De la această nouă realitate porneşte expertul în parenting Urania Cremene, care lansează în România „Parent's Toolshop" (n.r. - Ustensile pentru părinţi), un program celebru în Statele Unite prin care americanii învaţă de 20 de ani să fie părinţi mai buni.

La fel de important este că mediul în care cresc copiii de azi nu mai seamănă cu cel în care s-au dezvoltat părinţii lor. Născuţii ultimilor ani reprezintă generaţia internetului, în timp ce părinţii lor aparţin epocii televizorului. „Copiii asimilează mult mai repede decât noi la vârsta lor, dar îi învăţăm în continuare în ritm de melc, aşa cum ştim de pe vremea noastră", explică Urania Cremene. 

Absolventă a cursurilor de MBA ale Universităţii Oxford Brookes, ea lucrează de peste 12 ani ca expert în tehnici de schimbare comportamentală. În această calitate a ajuns să-şi pună problema educaţiei în familie, înainte de a ajunge ea însăşi părinte. În timpul şedinţelor de training cu diferiţi manageri români şi-a dat seama că aceştia opuneau o rezistenţă neobişnuită la schimbare. Treptat, a realizat că era vorba de tare venite din istoria lor, din perioada copilăriei. Lucrurile se leagă şi viitorul adult va fi aşa cum este crescut în primii ani de viaţă. „Primii trei ani sunt hotărâtori", spune Urania Cremene.

„Nu ţipa, că râde lumea de tine"

Românii n-au excelat niciodată în ceea ce priveşte educarea copiilor, dovadă şi „înţelepciunea" populară care a născut proverbe precum „bătaia e ruptă din rai". Cea mai întâlnită greşeală este cea a comparaţiei cu alţi copii. De exemplu: „De ce nu eşti şi tu aşa cuminte ca X"? Sau să-i atragi atenţia copilului că se uită lumea la el şi râde de el. Asta, spune Cremene, îl face pe copil să ţină cont doar de imaginea sa în ochii celorlalţi.

Bulinele îl învaţă pe copil cu mita

Se aplică proceduri greşite nu doar în familie, ci şi în grădiniţe sau şcoli, spune expertul. În reviste şi publicaţii „specialitate" apar multe sfaturi greşite, care apoi se răspândesc apoi ca norme. Bulinele colorate prin care se punctează o reuşită sau un eşec al preşcolarului sunt o metodă greşită. Asta duce la un comportament condiţionat, care în timp se va transforma în „ce primesc dacă fac aşa?"

Pedepsele, ineficiente

Pedepsele, de orice fel, sunt o eroare. „Ar trebui să ştim din experienţa noastră de adulţi că nu se învaţă nimic din suferinţă". Dimpotrivă, pe lângă copil, şi părintele se va simţi mizerabil. Dacă îţi baţi copilul, la rândul lui îi va bate pe alţii, iar mai târziu agresivitatea s-ar putea agrava.  Nici cele câteva minute petrecute la colţ nu sunt eficiente. Toate acestea trebuie înlocuite cu disciplină şi explicaţii referitoare la greşeală.

Un exemplu de „pedeapsă" eficientă este să previi copilul asupra a ce urmează şi că are la îndemână mai multe opţiuni. „Înţeleg că te-ai decis să nu te uiţi la televizor azi şi preferi să stai o oră la masă!" De asemenea, pentru a-l face responsabil şi a-l învăţa să fie independent, copilul trebuie să ştie clar că are unele responsabilităţi. Varianta „Hai să facem temele"  e greşită, „Fă-ţi temele" - ar trebui să fie mesajul, explică Urania Cremene.

" Ar trebui să ştim din experienţa noastră de adulţi că nu se învaţă nimic din suferinţă. "
Urania Cremene expert în parenting

image
Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite