Copilul care n-a mâncat nimic

Una dintre cele mai emoţionante poveşti din Iarna Marilor Zăpezi este cea a copilului flămând de pe întinderile albe ale Ialomiţei.

„Ce-ai mâncat azi?", l-a întrebat reporteriţa, învăluind scena într-un abur ce indica multele grade sub zero Celsius. „Nimic", a răspuns, sfios, băieţelul de 9-10 ani. „Dar ieri ce-ai mâncat?", a insistat reporteriţa. „Nimic",  a venit răspunsul. „Şi alaltăieri?" „Tot nimic. N-am mâncat de trei zile". În acel moment, sute de mii de oameni, aflaţi în faţa televizoarelor, şi-au trimis gândurile bune peste dealuri şi peste văi, să topească zăpezile nesfârşite şi să facă popas în sătucul ialomiţean, pe uliţa copilului care n-a mâncat de trei zile. Dacă nu ajung camioanele cu alimente, măcar să ajungă căldura unor oameni cărora nici gerurile Siberiei n-ar reuşi să le pietrifice sufletele.

Reportajul a fost emoţionant, dar incomplet. Din filmările reporteriţei cu promoroacă la gură şi cu ţurţuri pe microfon - îmi scot pălăria în faţa ei! - lipseau două personaje esenţiale: părinţii copilului. Cum arată ei? Cu ce se ocupă ei? Ce spun ei? De ce şi-au înfometat copilul timp de trei zile?

Acest cadru incomplet le-a dat ocazia politicienilor să se dezlănţuie, de la căldura studiourilor TV, cu superioritatea omului pe care-l aşteaptă la scară un jeep cu şofer. Unii găseau că vinovat e Guvernul. Aţii erau şi mai precişi: Băsescu. Firmele de deszăpezire, care au furat banii!, s-a auzit din spatele unui microfon. S-a zis ceva şi de cei de la Meteo, care au încurcat codurile. Unii aveau o dilemă: primarul sau prefectul? O voce hotărâtă i-a depistat pe cei din fosta guvernare, ba nu, pe cei din fostele guvernări, pentru că nimeni n-a făcut nimic până când am venit noi la Putere... Mai era un pic şi era indicat însuşi Dumnezeu, pentru că prea a exagerat cu zăpada, iar la urmă a dat drumul şi la viscol...

Nimeni nu s-a întrebat de ce părinţii acelui copil nu i-au dat să mănânce timp de trei zile. De acord, a nins, a troienit, casele au fost îngropate în zăpadă, dar nimeni nu i-a oprit pe acei oameni să-şi facă niscaiva provizii încă din vară sau, hai, din toamnă. Iarna s-a dezlănţuit în februarie. Până atunci, puteau fi aduse la îndemână câteva braţe de lemne, iar din cămară nu trebuiau să lipsească, în absenţa banilor, măcar doi-trei saci de cartofi, un bănicior de fasole, nişte varză, morcovi, zacuscă... Şi, cu niţel efort, chiar un porc afumat sau pus la garniţă... La ţară, astea se pot face şi fără bani, doar cu truda braţelor. Mai ales când ştii că ai unul sau mai mulţi copii de crescut...

Grigore Cartianu este redactor-şef ''Adevărul''