Complicele lui Băhăian polua şi din puşcărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Maricel Bartic este acuzat că a abandonat deşeuri periculoase şi a încercat să colecteze substanţe nocive şi după arestarea sa.Procurorii susţin că substanţele extrem de toxice s-au infiltrat în sol şi în pânza freatică, iar în zonele în care au fost abandonate s-a produs o poluare fără precedent.

Locotenentul lui Sergiu Băhăian, Maricel Bartic (53 de ani), a fost vizitat, la 29 noiembrie 2010, în arestul Secţiei 15 Poliţie de concubina sa, Stela Burghelea.

El i-a încredinţat acesteia un înscris prin care o împuternicea să reprezinte societatea Petromar Intermed în raporturile cu diferitele societăţi comerciale - generatoare de deşeuri. În aceeaşi zi, Bartic i-a încredinţat fiului său Eduard un înscris adresat unui colaborator, din cuprinsul căruia rezultă că urma să ţină legătura cu acesta prin intermediul concubinei sale şi să‑i ofere un comision de 3%. 

Ameninţat de cămătari

Anchetatorii din Parchetul Capitalei susţin că Bartic a luat această decizie deşi Petromar Intermed nu mai deţinea facilităţi de depozitare şi tratare deşeuri, iar autorizaţia de mediu era suspendată. Din convorbirile telefonice, interceptate de SRI, a rezultat că Bartic avea nevoie disperată de bani, deoarece împrumutase mari sume de bani de la cămătari - şi primea frecvent mesaje de ameninţare pe telefonul mobil.

Zeci de kilograme de mercur şi tone de deşeuri

Maricel Bartic şi doi parteneri de afaceri - Nelu Găină şi Constantin Furtună - au fost trimişi în judecată, în stare de arest preventiv, pentru mai multe acuzaţii de poluare prin evacuare cu ştiinţă în apă, în atmosferă sau pe sol a unor deşeuri sau substanţe periculoase.

Cele mai grave cazuri de poluare: 52 de kilograme de mercur şi 1.500 de tone de deşeuri - dintre care 100 de tone de deşeuri infestate cu arsen, 133 de tone de condensatori infestaţi cu bifenil policloruraţi, depozitate într-un spaţiu închiriat din Chitila.

Totodată, au fost găsite 4.000 de tone de deşeuri la sediul unor societăţi comerciale din Jilava, Popeşti-Leordeni Ştefăneşti (Ilfov) şi în curţile unor case din cartierele bucureştene Berceni, Ferentari şi 23 August. O parte din acestea au fost aruncate efectiv în gropile de gunoi Ochiul Boului şi Bragadiru din judeţul Ilfov.

Gropile morţii

Procurorii au descoperit, îngropate în pământ, în incinta fostului CAB Albeşti - Ialomiţa, patru rezervoare metalice. Acestea conţineau zece tone de reziduuri. De asemenea, anchetatorii au descoperit gropi în care a fost vărsat pământ infestat cu arsen provenit de la un combinat chimic din Slobozia.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite