În teorie, s-ar putea crede că românii sunt, ca efect al informaţiilor, la curent cu riscurile şi au la îndemână instrumentele necesare pentru a se feri de escroci şi de manipulatori. Dar ce mai este teoria în ziua de azi? În ciuda tuturor avertismentelor, numărul de cazuri de „ţepe“ (mai ales economice, dar şi electorale) se încăpăţânează să crească. 

Nu zic, ţepuitorii sunt ingenioşi. Găsesc mereu noi şi noi metode de a pune mâna pe banii (voturile/suportul/susţinerea) naivilor. Însă când constaţi – asta, aşa, ca un exemplu oarecare - că în fiecare săptămână mai apar două-trei victime ale metodei „Accidentul“ (o ştiţi, cea cu banii ceruţi prin telefon de „avocatul“ fiului/nepotului/fratelui pentru a acoperi daunele pentru un accident inventat), deşi presa e plină de avertismente, începi să te întrebi ce naiba se întâmplă cu nivelul intelectual al poporului român.

Paradoxal este că în vreme ce astfel de „ţepe“ (dar şi altele, despre care presa scrie constant) se înmulţesc constant, pe reţelele de socializare (despre care oamenii cred, în mod cât se poate de stupid, că sunt surse informare extraordinare) sunt promovate insistent idioţenii de tipul: „Scrie-i lui Mark (Zuckerberg) că nu eşti de acord ca Facebook să fie pe bani, că dacă nu-i scrii n-o să mai ai acces gratuit“.

Este o adevărată isterie pe tema asta, cum tot o isterie a devenit şi „faultarea“ unor useri de către „troli“ plătiţi (partidele au hoarde de postaci, mai nou şi firmele au asimilat „conceptul“), prin mesaje ticăloase, dar redistribuite oligofren, prin care oamenii sunt acuzaţi, doar pentru a le reduce din statutul de „influencer“, că ar fi hoţi de conturi, fraţi de cruce cu Nosferatu sau urmaşii falsei Mama Omida.

Din păcate, românii s-au predat în braţele iluziei că află tot dacă stau pe Facebook. Acceptă parţial că scrisul şi cititul au revoluţionat civilizaţia umană, însă ignoră că există o condiţie fundamentală în toată chestiunea asta: să ai grijă să alegi o sursă credibilă a informaţiei (eventual comparând mai multe surse serioase). Nu de alta, dar tot cuvinte scrise sunt şi porcăriile zgâriate cu cuiul pe pereţii WC-ului din gară, la fel cum pot să pară că-s adevărate şi lucrurile postate de-a valma, de tot felul de inşi, pe reţelele de socializare. În majoritatea cazurilor nu-s adevărate, însă!

În toată această poveste, oamenii ar trebui să înţeleagă că oricât de multe bancuri ar citi despre hoţi, nu vor putea învăţa astfel să se ferească de hoţi. O pot face în schimb căutând şi citind informaţiile furnizate de instituţiile judiciare, eventual filtrate (pentru a fi „traduse“ în limbajul normal) de către mass-media. Ieşind din aceste coordonate, se vor pomeni într-un haos care le va aduce, mai devreme sau mai târziu, prejudicii majore.

Cazul scriitoarei Doina Popescu-Brăila este un exemplu la îndemână. Un grup de umanoizi a stârnit o adevărată isterie, au agresat-o, au provocat un soi de răscoală şi au umplut internetul de informaţii false şi înjurături cumplite bazându-se doar pe un zvon idiot (cum că ar răpi cu „ambulanţa neagră“ copii de pe stradă; lucru complet fals!) amplificat de o mare masă de imbecili. E drept, demersul a fost susţinut cinic şi cu nesimţire şi de câteva televiziuni care, într-un stat civilizat, n-ar avea licenţă de emisie din cauza nivelului primitiv la care au coborât totul. Însă este şi asta tot o poveste care ţine de discernământul fiecăruia dintre noi în alegerea surselor de informare.

S-ar putea crede că pledez aici pentru meseria de jurnalist. Însă nu este aşa. Pledez pentru responsabilitate. Pentru citit (cărţi, legi, informaţii din surse autorizate şi serioase), pentru destuparea minţii şi pentru alungarea prejudecăţilor idioate din vieţile noastre. Ca să ne fie tuturor mai bine.