Codul Rutier se va modifica din 8 august. Schimbările care îi vor afecta pe şoferi şi pe biciclişti

Codul Rutier se va modifica din 8 august. Schimbările care îi vor afecta pe şoferi şi pe biciclişti

Poliţiştii de la Rutieră vor putea cere actul de identitate biciclistului, începând cu 8 august FOTO Adevărul

Începând din 8 august 2013, vor intra în vigoare noile prevederi legislative ale Codului Rutier. Noile reguli se referă la interdicţii şi obligaţii atât pentru biciclişti, cât şi pentru conducătorii de mopede, precum şi la schimbări privind examenul pentru permisul auto, unde cursul de pregătire teoretică va fi valabil timp de un an de la absolvire.

„Într-adevăr, Hotărârea Guvernului nr. 480/2013 de modificare a Legislaţiei Rutiere a fost publicată zilele trecute în Monitorul Oficial şi va intra în vigoare în 15 zile de la data publicării“, au explicat specialişti de la Înmatriculări Permise.

Modificări pentru categoriile AM, A1, A2 şi A

O primă modificare: interzicerea transportului  persoanelor în stare de ebrietate pe autovehicule din categoriile AM, A1, A2 si A (mopede şi motociclete de orice fel). Aceeaşi interdicţie o au şi transportatorii de mărfuri, în cazul pasagerilor din cabină.

„Totodată, potrivit noilor prevederi, conducătorii de mopede vor avea obligaţia să circule pe un singur rând pe bandă. De asemenea, mopedele şi motocicletele de mici dimensiuni nu au voie să folosească trecerile destinate pietonilor“, au explicat pentru adevărul.ro specialişti de la Rutieră.

Schimbări şi pentru biciclişti

Bicicliştii vor avea şi ei de respectat câteva reguli noi de circulaţie.

Mai exact, odată ce vor intra în vigoare noile reglementări rutiere, ei vor fi obligaţi să meargă într-un singur rând pe banda de circulaţie, nu au voie să folosească trecerile de pietoni şi nu au voie să înveţe mersul pe bicicletă pe drumuri intens circulate.

Mai mult, bicicliştii sunt obligaţi să aibă asupra lor un act de identitate.

Iată ce spune legea:„(2) Pe timpul circulaţiei pe drumurile publice, conducătorii de biciclete sunt obligaţi să aibă asupra lor actul de identitate.”

Important! - Toţi posesorii de vehicule au interzis de acum înainte să mai circule pe acostamentul drumului – aşa numita bandă de urgenţă. Excepţie fac bicicliştii,care pot folosi acostamentul dacă nu dispun de piste special amenajate şi nu pun în pericol circulaţia.

„(1) Vehiculele trebuie conduse numai pe drumurile, părţile carosabile, benzile sau pistele stabilite pentru categoria din care fac parte. În cazul în care pe drumurile publice nu sunt amenajate benzi sau piste speciale pentru biciclete şi celelalte vehicule fără motor, acestea pot fi conduse şi pe acostament in sensul de mers, daca circulaţia se poate face fără pericol

(2) Vehiculele din categoria AM, A1, A2 si A, atunci când circulă pe drumul public, trebuie conduse numai pe un singur rand“.


Condiţii pentru candidatul aspirant la obţinerea permisului

Noile modificările statuează şi condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească persoana care vrea să obţină permisul de conducere. Printre cerinţe se numără şi faptul că aceasta trebuie să facă dovada că este aptă din punct de vedere medical pentru a obţine carnetul auto.

Art. 33. - Persoana care solicită examinarea în vederea obţinerii permisului de conducere, denumită în continuare candidat, trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

a) să aibă vârsta minimă prevazuta de art. 20 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
b) sa fie aptă din punct de vedere medical pentru conducerea autovehiculelor din categoria pentru care solicită examinarea;

c) să nu se gasească sub incidenta prevederilor art. 24 alin. (6) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, cu exceptia situatiilor cand face dovada ca indeplineste conditiile prevazute de art. 116 din acelasi act normativ“.


Proba teoretică, valabilă un an de la absolvire

La Regulamentul de aplicare a Codului Rutier apare o modificare extrem de importantă pentru candidaţii la obţinerea permisului de conducere. Astfel, dispoziţiile ce vor intra în vigoare prevăd ca  şcoala de şoferi pentru sustinerea examenului de permisului de conducere să fie  valabiă un an de la data absolvirii.

„Art. 36. - Cursul de pregătire teoretică şi practică în vederea susţinerii examenului pentru obţinerea permisului de conducere este valabil un an de la data absolvirii“.

Atribuţiile poliţistului rutier la verificarea actelor şoferului oprit

Poliţistul rutier are obligaţia, ca la oprirea în trafic a unui conducător auto, să urmărească  dacă există concordanţă între datele înscrise în buletin şi cele din permisul auto.

„În cazul în care constată neconcordanţe referitoare la nume, prenume, precum şi in cazul în care termenul de valabilitate a expirat, poliţistul rutier este obligat să reţină permisul de conducere şi să elibereze dovada înlocuitoare a acestuia cu drept de circulaţie de 15 zile“, au explicat oficiali din cadrul Poliţiei Rutiere.

De precizat! - În cazul candidaţilor care până la data intrarii în vigoare a prezentei hotărâri au fost declaraţi „admis” la proba teoretică şi nu au finalizat examenul pentru obţinerea permisului de conducere, aceştia vor susţine  proba practică în conformitate cu reglementările în vigoare la data promovării probei teoretice.

„Până la data de 19 ianuarie 2014, pregătirea teoretică şi practică prin cursuri organizate de unităţi se consideră realizată în situaţia candidatilor la examenul pentru obtinerea permisului de conducere din categoria AM, care fac dovada că au absolvit cursul de legislaţie rutieră în cadrul unei unităîi autorizate de pregătire a conducătorilor de autovehicule, anterior datei de 19 ianuarie 2013“, se precizează în Legislaţia Rutieră.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările