Asociaţia MozaiQ: Românii au respins ura şi dezbinarea şi nu au legitimat un act politic menit să stigmatizeze comunitatea LGBT

Asociaţia MozaiQ: Românii au respins ura şi dezbinarea şi nu au legitimat un act politic menit să stigmatizeze comunitatea LGBT

FOTO Arhivă

Asociaţia MozaiQ aplaudă rezultatul referendumului privind modificarea definiţiei familiei din Constituţie, arătând că rezultatele ne arată că românii au respins ura şi dezbinarea în societate şi nu au legitimat prin prezenţa lor un act politic menit să stigmatizeze şi să discrimineze comunitatea LGBT

Ştiri pe aceeaşi temă

Asociaţia MozaiQ spune că, prin susţinerea campaniei #boicot, cetăţenii României au tras un semnal extrem de clar cu privire la ataşamentul lor faţă de valorile europene şi democratice.

„Forţele conservatoare din România primesc astăzi un NU categoric din partea cetăţenilor, ceea ce ne redă speranţa că România viitoare este una a diversităţii, a respectului faţă de toate minorităţile şi a oportunităţilor egale pentru toţi. Victoria de astăzi este victoria întregii societăţi şi a societăţii civile din România, iar prin rezultatele de astăzi declarăm toţi, uniţi, în anul Centenarului, că drepturile omului nu se votează, că minorităţile trebuie protejate, că drepturile reproductive ale femeilor nu pot fi puse sub semnul întrebării şi că libertăţile fundamentale ale cetăţenilor trebuie să fie garantate de toate instituţiile statului. Nu avem cum să remarcăm că astăzi societatea românească se află cu un pas înaintea elitelor politice, care au eşuat în misiunea lor de a îi reprezenta pe toţi cetăţenii. Prin permiterea desfăşurării acestui referendum clasa politică a arătat că este deconectată de la realităţile de zi cu zi ale cetăţii", arată asociaţia.

Reprezentanţii MozaiQ reiterează că separaţia dintre stat şi biserică este şi trebuie să rămână un principiu de bază pentru democraţia românească. Cultele nu trebuie să legifereze, nu trebuie să fie implicate în procesul electoral, nu trebuie să fie partizane politic, la fel cum politicul nu are ce căuta în biserică pentru a strânge voturi. Ei mai spun că preoţii nu trebuie să mai fie agenţi electorali şi că doar printr-un astfel de echilibru putem asigura că dreptul fundamental la libertate religioasă este garantat.

„De-a lungul întregului proces de modificare a Constituţiei, desfăşurat pe perioada a trei ani, comunitatea LGBT din România s-a văzut de multe ori demonizată, pusă la zid, făcută ţap ispăşitor pentru toate problemele sociale ale României. Campania electorală din ultimele patru săptămâni a intensificat discursul urii faţă de comunitatea LGBT. Astăzi lucrurile acestea trebuie să se oprească. Ne-am câştigat astăzi dreptul de a fi traţi ca cetăţeni egali în faţa legii, ca interlocutori egali în relaţia noastră cu statul şi cu alte entităţi sociale. Problemele noastre contează, iar la 17 ani de la dezincriminarea homosexualităţii, nu mai putem fi daţi la o parte şi ignoraţi", afirmă asociaţia

Aceasta mai spune că Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi Curtea Constituţională spun răspicat prin decizii emise în ultimii ani că statul român trebuie să recunoască legal şi familiile formate din persoane de acelaşi sex şi atrage atenţia că statul român are obligaţia de a legaliza de urgenţă parteneriatele civile, pentru a asigura un cadru legal demn pentru toţi cetăţenii, inclusiv persoanele LGBT.

„Astăzi cetăţenii României ne-au arătat că drepturile persoanelor LGBT nu pot fi obiectul unor jocuri politice. Clasa politică trebuie să se reconecteze la cetăţenii pe care îi reprezintă. Semnalul transmis cu prilejul acestui referendum este unul de susţinere faţă de minorităţile sexuale şi de gen, ale căror probleme reale trebuie adresate de urgenţă. România este obligată să ofere o formă cuplurilor de acelaşi, legalizarea parteneriatul civil devenind o prioritate imediată”, a declarat Robert Raţiu, preşedinte MozaiQ. 

Reprezentanţii asociaţiei adaugă că bătălia pentru comunitatea LGBT nu se opreşte aici şi că problemele cu care se confruntă comunitatea noastră sunt numeroase şi nu suportă amânare.

„Astăzi, persoanele transgender din România încă se confruntă cu probleme de acces la sănătate, acces la educaţie, acces pe piaţa muncii. Tinerii LGBT din România sunt adeseori ţintele violeţei fizice şi emoţionale a colegilor, profesorilor li a părinţilor care le resping orientarea sexuală ori identitiatea de gen. România nu are încă adoptat un plan naţional HIV/SIDA, condamnând mii de persoane la o viaţă incertă şi servicii medicale precare. Prin urmare, solicităm statului modificarea codului civil pentru a simplifica procesul de modificare a actelor de stare civilă, solicităm programe inclusive din partea Ministerului Educaţiei, Ministerul Sănătăţii trebuie să adopte planul naţional HIV/SIDA cu proiecte de prevenţie bugetate", adaugă sursa citată.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: