Apune epoca discriminării pe criterii de vârstă. Persoanele peste 45 de ani şi-au găsit mult mai uşor de lucru în ultima jumătate de an

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine de arhivă/ Târg de joburi
Imagine de arhivă/ Târg de joburi

Statistică surprinzătoare: cele mai multe persoane angajate în prima parte a anului prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) au fost cele trecute de 45 de ani şi nu tinerii. Total neobişnuit, susţin specialiştii în recrutare, care afirmă că deficitul major de forţă de muncă din România determină companiile să se uite şi acolo unde nu se uitau până acum: la cei cu foarte experienţă sau la cei foarte tineri.

„Vedem tot mai multe organizaţii care se îndreaptă spre liceeni, spre categoria de tineri şi foarte tineri, acolo unde avem şi cel mai mare şomaj. Şi vedem şi acest fenomen, companii care, dată fiind lipsa de candidaţi de pe piaţa forţei de muncă, nu prea au ce să facă şi îşi îndreptă atenţia şi spre cei trecuţi de 45 de ani. Sunt acele segmente care nu reprezentau o prioritate pentru angajatori până nu de mult”, a explicat, pentru „Adevărul”, Oana Datki, specialist în resurse umane. 

Topul oraşelor cu cele mai multe angajări

Concret, ANOFM arată că din cele 148.000 de persoane angajate în prima jumătate a anului peste 53.000 au peste 45 de ani, oraşele în care s-au făcut cele mai multe angajări fiind Timiş, Bucureşti, Suceava, Neamţ şi Iaşi. În ceea ce priveşte mediul de provenienţă, cei mai mulţi sunt din mediul urban, restul fiind din mediul rural, iar din punct de vedere al pregătirii, cei mai mulţi români angajaţi au studii liceale. 

„Cei trecuţi de 45 de ani spre deosebire de tineri au o altă motivaţie, mult mai puternică de a se angaja, o altă disponibilitate şi o presiune, dacă ne gândim la profilul lor psihosocial, sunt deja părinţi, cu costuri pentru întreţinere şi alte cheltuieli, deci cumva sunt constrânşi să se angajeze chiar dacă nu au parte de un job ideal. Dacă sunt angajaţi în domeniul lor de competenţă sunt de preferat pentru angajatori pentru alte poziţii deoarece au deja câţiva ani buni de experienţă”, spune şi psihologul Mihai Copăceanu, adăugând că dacă pentru joburi part-time tinerii acceptă salariile foarte mici, adulţii nu ar face acelaşi lucru.

„O serie de companii străine mari de tip fast food au angajaţi tineri de peste 16 ani care lucrează până noaptea târziu pentru salarii mizerabile. Ori un adult de 45 de ani nu ar accepta. Nu există o concurenţă între tineri şi adulţi, fiecare categorie îşi poate găsi jobul ideal”, completează psihologul.

Cu toate acestea, statistica ANOFM arată că, în primele şase luni din an, 300.000 de persoane au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane în cautare de loc de muncă, pentru acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active. „Cifra e destul de mică în absolut, dar foarte mare dacă ne gândim la situaţia reală de pe piaţa forţei de muncă. Adică din păcate există în continuare oameni care preferă să-şi ia indemnizaţia de şomaj în loc să accepte joburi”, a explicat Oana Datki.

România, în topul ţărilor cu şomaj redus

Cu toate acestea, potrivit ultimelor date transmise de Eurostat, România se află pe locul 9 în topul ţărilor din Uniunea Europeană cu cea mai mică rată a şomajului în luna mai, fiind devansată de Austria, Marea Britanie sau Olanda.

Concret, în luna mai, România a înregistrat o rată a şomajului de 4,6%, rata şomajului din Austria a fost de 4,5%, Marea Britanie 4,1%, iar Olanda 3,9%. În martie comparativ cu aprilie, cea mai mică rată a şomajului din Uniunea Europeană s-a înregistrat în Cehia (2,3%), iar la polul opus se clasează Grecia, cu o rată a şomajului de 20,1% , fiind cea mai mare din Uniunea Europeană.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite