În politică la fel ca în război victoriile sunt ale celor ce se adaptează mai oportun, se înoiesc aducând surpriza şi schimbă forma pentru a continua fondul. Aveţi sentimentul că există vreun dram de înoire şi surpriză printre plictisitele măşti, care vor câştiga fotoliile de primari sau de consilieri? Ei au mandate trase la indigo, iar noi suntem traşi pe sfoară.

În politică se ţine seama de factorii subiectivi angajaţi, dar puterea de decizie şi forţa de mobilizare au numai factorii obiectivi din prezent şi din viitor. Pentru că nu noul alungă vechiul, ci utilul înlocuieşte inutilul. Ce forţă de utiliate obiectivă au programele electorale şi platformele politice ale vânătorilor de mandate? Există vreun element util care să înlocuiască inutilul recurent, de parcă ar fi un copy-paste al regimului comunist, minus defilări şi muncă forţată?

O experienţă politică cu adevărat pusă în practică, cu şanse reale de înnoire şi utilitate a afirmat-o Emmaneul Joseph Sieyes: „Actul de concepţie să aibă libertate şi să fie colectiv; iar actul de decizie să fie individual şi cu asumarea răspunderii”.

La noi este tocmai invers: concepţiile politice nu au libertate şi reprezintă impunerea voinţei a unui oarecare lider iar actul de decizie nu cunoaşte asumarea răspunderii individuale. Atunci informaţia utilizată drept adevăr este fie eludată, fie falsă, iar modelele valorizate public au caracter ductil şi urmează supunerea faţă de stăpânul politic. Nu este bine ca oamenii să fie lăsaţi fără informaţii corecte şi fără modele reale. În lipsa acestora chiar cei mai pozitivi oameni se montează unii pe alţii până ce ajung la obsesii cu inevitabilă urmare. Pierd echilibrul gândirii, măsura comportamentului şi spiritul cooperant. Se vede aceasta şi în viaţa politică.

Nu orice persoană şi orice partid poate corespunde necesităţii comune a României şi a Occidentului pentru că majoritatea decidenţilor politici sunt anchilozaţi în mentalitatea totalitară de stânga, de dreapta sau chiar de centru. Şi drept urmare, viitorul devine un trecut recurent. Deoarece schimbarea, înoirea, nu pot fi aduse de cei cu trecut sau cu prezent şantajabil şi de cei cu sufletul incapabil de asimilare, elan şi creativitate.

Aceşti obedienţi ai burţii nu au capacităţi de asimilare, elan şi de creativitate. Ei fac numai un singur lucru: promit viitorul pentru a putea jefui prezentul şi vorbesc binele pentru a putea face răul. Scopul e mereu acelaşi: cei mulţi şi anonimi să stea paralizaţi pentru ca cei cu putere să adune averi şi să fie fericiţi.                                                                                                                                                           

Ori genialitatea în viaţa publică şi în activitatea politică este să articulezi ce pare diferit şi să sintetizezi ce-i noutate superioară. Ori ce este diferit printre competitorii noştrii politici, aceiaşi de peste două decenii şi ce noutate superioară aduc ei odată la patru ani?!

Urmează alegeri. În proporţie zdrobitoare România va intra pe mâinile aceloraşi cadre de partid abonate la putere. Mecanismul politic pare a fi un mers în gol, o acţiune de rutină. O formalitate. Priviţi-le chipurile mărite în pixeli. Chipurile lor aproape că refuză să ne spună ceva; sunt în dificultate, acolo pe afişe şi bannere. Nu ştiu să privească, ochii lor refuză să se deschidă larg, retina le rulează în gol, sunt teribil de crispaţi. Au o mare dificultate şi cu atitudinea, cu gesturile, nu ştiu cum să-şi ţină mîinile, sunt lobotomizaţi parcă, aruncaţi într-o lume ostilă, săracă şi imprevizibilă, o lume ignorată şi dispreţuită altfel şi căreia trebuie să le „cumpere” votul cu astfel de priviri moarte.

Aceşti obedienţi ai burţii, burţi ce cresc de la un mandat la altul, au ficat bolnav şi maţe plictisite, al căror nesaţ explodează în pete maronii pe fălcile încleştate ale aleşilor. Ei nu mai pot zâmbi, nu mai au reflex pentru umor. Au atitudini şterse, sunt putreziţi pe dinăuntru, sediul gândirii le este prăvălit sub ecuatorul burţii iar de acolo, din tropicul şliţului, mai susură sulfuros, verzui-greoi, tonalităţi înămolite de gândire şi sensibilitate artistică. Hoituri care-şi plimbă burţile şi aroganţa, sacrificând părţi uriaşe din viaţa noastră, şi îmbelşugând-o pe a lor. Iar noi, rămânem să-i urâm pentru traseismul lor politic, pentru obedienţa lor remunerată, pentru lăcomia lor în minciună, pentru laşitatea caracterului lor aducător de sărăcie.